Rodia, un excelent afrodisiac

Duşman al teniei, acest fruct prea puţin cunoscut este studiat în prezent de cercetători. Inimă, sânge, intestin, prostată, rodia le ajută să funcţioneze mai bine, pentru sănătatea organismului. Este folosită pentru a mări libidoul, dar şi pentru a calma tusea persistentă. În plus are proprietăţi antiinflamatorii, antibacteriene şi antivirale.

Rodia: vitamina C şi antioxidanţi

Rodia este bogată în vitamina C şi în alţi antioxidanţi (polifenoli), care se află mai ales în seminţe şi în suc (fructul presat). Aceste proprietăţi sunt date în special de polifenolii din rodie, taninuri numite punicalagine, care au, după toate aparenţele, efecte pozitive asupra sănătăţii cardiovasculare şi protejează împotriva anumitor cancere şi tulburări neurologice.

Rodia, eficientă împotriva teniei

Proprietăţile vermifuge ale rodiei sunt cunoscute încă din Antichitate. Coaja fructului şi scoarţa copacului conţin un alcaloid care determină deprinderea viermelui de peretele intestinal. Este suficient apoi ca pacientul să ia un laxativ puternic pentru a elimina parazitul. Atenţie: alcaloidul este foarte toxic. Remediul este preparat sub formă de decoct de fitoterapeuţi şi de profesioniştii din domeniul medical.

O rodie (circa 150 de g vă oferă):

  • 125 kcal
  • 2, 5 g proteine
  • 1, 5 g lipide
  • 30 g glucide
  • 6 g fibre
  • Index glicemic : 35

Rodia combate oboseala şi hemoragia

Astrigentă. Coaja rodiei concentrează ţesuturile, proprietate utilă în caz de hemoragie, diareee sau ulcere. În general, rodia este o sursă considerabilă de vitamina B9, dar şi de vitaminele B5, B6, potasiu şi cupru. De aceea, este utilă în caz de astenie (oboseală) sau dizinterie (boală infecţioasă a colonului).

Rodia- beneficii nutriţionale

Rodia este săţioasă şi ocupă o poziţie de frunte în privinţa conţinutului de antioxidanţi, înaintea căpşunilor, a zmeurei, a coacăzelor negre şi chiar a ceaiului verde. Conform unor studii recente, ar depăşi chiar şi goji, fruct a cărui capacitate antioxidantă pare să fi fost mult supraevaluată.

Fructul bine copt emite un sunet metalic atunci când este lovit cu palma. Alegeţi rodii mai grele, semn că sunt suculente.

Rodia: cum o consumăm şi o păstrăm

Pentru suc, stoarceţi-o ca pe lămâi sau portocale. Poate fi de asemenea, stoarsă la storcătorul de fructe, fără cojă. Sucul de rodie este disponibil şi în comerţ. Fructele proaspete se pot păstra câteva luni, sucul proaspăt doar câteva zile.

Rodia: date noi din cercetare

Mai multe studii au relevant că un consum regulat de suc de rodie poate combate anumiţi factori de risc cardiovascular, reducând valoarea sistolică a tensiunii.

Un studiu realizat la Universitatea din California pe 46 de bărbaţi afectaţi de un cancer al prostatei cărora li s-a administrat suc de rodie a scos în evidenţă o evoluţie a valorilor obţinute la testul PSA (antigen specific prostatic). În plus, sucul de rodie ar încetini evoluţia anumitor tipuri de cancer (de colon, de sân)

Sucul de rodie are, de asemenea, un efect neuroprotector, ar putea ameliora simptomele nou-născuţilor al căror creier a fost afectat de un deficit de oxigen sau pe cele ale bolnavilor de Alzheimer.

Sursa: cartea 200 de alimente care ne vor binele, autor Jean-Marie Delecroix, editura Rao.

 
Citește și:
Rodia, aloe vera şi mierea fac minuni pentru mâini
Rodia, un fruct miraculos
Ceaiul din coji de rodie ajută la scăderea colesterolului
Mănâncă rodie pentru o memorie mai bună!
Ce se întâmplă dacă bei suc de rodie
Sucul de rodie - proprietăţi şi beneficii pentru sănătate
Exclusiv Online - 20.08.2018
Taguri: rodia, oboseala, colon

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.