Seminţele încolţite: secretul stării generale de bine!

Germenii sau seminţele încolţite sunt, de fapt, plante verzi foarte tinere, care încolţesc din seminţele aproape oricărei forme vegetale; aceştia pot fi (fără să se limiteze la următoarele) nuci, seminţe, cereale, fasole, legume, dar şi o serie de ierburi – orz verde sau pir.
  • Publicat:
Seminţele încolţite: secretul stării generale de bine!

Germenii sau seminţele încolţite sunt, de fapt, plante verzi foarte tinere, care încolţesc din seminţele aproape oricărei forme vegetale; aceştia pot fi (fără să se limiteze la următoarele) nuci, seminţe, cereale, fasole, legume, dar şi o serie de ierburi – orz verde sau pir.

Dintre germenii celor mai des întâlnite plante, putem să menţionăm lucerna, fasolea mung, ridichile, trifoiul, fasolea, năutul, lintea, soia, seminţele de floarea-soarelui, meiul, quinoa, grâul sau orzul, acestea fiind doar câteva exemple. De fapt, este germinativ orice tip de seminţe sau boabe cu potenţial genetic, care pot produce încă o generaţie de plante.

Statutulde „vedete nutritive” ale germenilor

Germenii sunt adevărate „vedete nutritive”. Au un conţinut foarte mare de substanţe nutritive antioxidante, care luptă împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Radicalii liberi sunt substanţe produse în interiorul organismului nostru, care afectează negativ ţesutul celular şi accelerează procesul de îmbătrânire.

Germenii mai au şi un conţinut ridicat de vitamine, minerale, proteine, enzime şi fibre, precum şi doi compuşi anti-îmbătrânire – ARN şi ADN (acizi nucleici) – care se găsesc în celulele vii.

Dar ce este încolţirea?

Încolţirea este procesul prin care seminţele sunt puse în apă, urmând a germina; plantele tinere apărute sunt bune pentru consumul alimentar. Toate seminţele cu capacitate germinatică au o cantitate mare de energie nutritivă, necesară pentru a crea noi plante sănătoase.

Odată ce seminţele au fost puse în apă, acţiune necesară pentru încolţire, se eliberează cantităţi mari de enzime. După germinare, seminţele absorb rapid apa şi se umflă, ajungând de cel puţin două ori mai mari decât iniţial.

În acelaşi timp creşte şi conţinutul de substanţe nutritive. În sfârşit, procesul de germinare realizează un fel de „predigerare” a seminţelor, făcând astfel procesul de digestie şi de absorbţie a substanţelor nutritive să se desfăşoare mult mai uşor, iar posibilitatea de apariţie a alergiilor alimentare să fie foarte redusă. Rezultatul final este obţinerea unui aliment superconcentrat cu un conţinut imens de proteine, vitamine, minerale principale şi secundare, fibre şi enzime, toate acestea sub forma cea mai uşor digerabilă.

Prin încolţire, nu vei beneficia numai de avantajele unei hrane crude, ci vei şi spori în mod considerabil conţinutul de substanţe nutritive al seminţelor şi cerealelor.

Ce spune ştiinţa

Prin încolţire, se măreşte semnificativ activitatea enzimelor. În cartea sa, „Spiritual Nutrition”, dr. Gabriel Cousens a arătat faptul că germinarea şi încolţirea cresc concentraţia de enzime de şase până la 20 de ori, în funcţie de plantă.

Într-un studiu realizat în cadrul Yale University, s-a descoperit faptul că prin germinare vitaminele B pot creşte cu până la 2.000%.

Un alt studiu, efectuat de Dr. Barry Mack, a demonstrat o creştere de peste 500% a cantităţii de vitamine la seminţele germinate.

Acizii nucleici, compuşii fundamentali necesari oricărui proces de creştere celulară şi de regenerare, cresc cu 30% după germinare şi la fel se întâmplă şi cu conţinutul de minerale.

Dr. Jeffrey Bland, profesor de biochimie nutriţională la Puget Sound Universiy, a demonstrat faptul că o cantitate de aproximativ şase căni de seminţe germinate ar putea substitui întreg aportul alimentar recomandat zilnic unui adult. Dr. Bland a ajuns la concluzia că germenii reprezintă „o formă de proteine mult mai eficientă şi mai sănătoasă decât cea obişnuită, de tip animal sau chiar decât alte tipuri de proteine vegetale”.

Calea către sănătate

Consumul regulat de seminţe germinate poate duce la îmbunătăţirea considerabilă a digestiei, a imunităţii şi a stării generale de sănătate şi de bine a organismului.

Dacă vei include germeni în dieta ta zilnică, nu numai că digestia îţi va fi mai sănătoasă, iar trupul va avea un mediu mai alcalin, dar vei fi şi mult mai bine pregătită pentru a te apăra de răceli şi de gripe obişnuite, de slăbiciune şi de alte maladii de temut.

Studiile ştiinţifice au demonstrat faptul că germenii ajută la întărirea sistemului imunitar. Când acesta din urmă este fortificat, posibilitatea de a fi atacat în vreun fel – sau de a cădea pradă afecţiunilor obişnuite sau degenerative ale organismului – este mult mai mică.

Aşadar, dacă eşti genul de persoană de care se prinde repede răceala sau tusea, dacă vrei să ai o digestie bună, o siluetă pe măsură şi o stare generală de bine, include în dieta ta cantităţi mari de seminţe germinate!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Căpşuni: 10 motive să le consumi!
Căpşuni: 10 motive să le consumi!
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân