Anca Bucur câştigă pentru a cincea oară Miss Fitness Universe 2017

Anca Bucur, instructor de aerobic şi sportiv sponsorizat Herbalife, a cucerit weekend-ul acesta titlul de campion mondial în cadrul concursului internaţional de fitness “Miss Fitness Universe”, organizat pe 23 iunie la Miami, Statele Unite ale Americii.

Am avut lacrimi in ochi de bucurie cand am aflat rezultatul. Este o reuşită extraordinară pentru mine - orice sportiv îşi doreşte să devină campion, ca mai apoi să îşi confirme valoarea şi să rămână în inimile oamenilor cât mai mult timp. Acesta este de fapt cel mai valoros trofeu pentru mine: atunci cand esti apreciat şi respectat pentru munca ta” a declarat Anca Bucur, la finalul competiţiei.

În weeked-ul 23-25 iunie, Anca a concurat pentru a opta oară la categoria Fitness Pro Division – o divizie recunoscută pentru nivelul ridicat de dificultate în cadrul căreia se califică doar atletele care au câştigat anterior competiţii importante în Europa, America, Asia şi Australia. Competiţia a constat în trei probe: exerciţiul de fitness (45% din nota finală), proba costumului de baie (45% din nota finală) şi interviul (10 %).

Aduc acasă marele trofeu pentru a cincea oară. Peste o luna împlinesc vârsta de 30 de ani şi cred ca mi-am facut un cadou frumos. Am muncit enorm - de la vârsta de 3 ani a început drumul meu spre succes. Iubesc sportul şi mă bucur că mă pot exprima pe scenă la acest nivel de performanţă, având în acelaşi timp o activitate zilnică solicitantă aşa cum este cea antrenor de fitness. Mare parte din reuşită se datorează susţinerii de care beneficiez – din partea familiei, a prietenilor şi a sponsorilor. Mulţumesc tuturor din Herbalife care m-au susţinut! E plăcut să îi vezi pe cei din jur cuceriţi de munca ta!” a declarat Anca Bucur.

Citește și:
Anca Bucur îţi oferă regula de aur ca să slăbeşti şi să te menţii
Anca Bucur îţi spune ce să mănânci ca să ai un corp armonios
Exclusiv Online - 26.06.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.