Anca Bucur îţi oferă regula de aur ca să slăbeşti şi să te menţii

Anca Bucur, Miss Fitness Universe, este în fiecare zi o sursă de inspiraţie pentru cei care participă la orele sale de fitness. Şi eu am rămas fidelă antrenamentelor body pump, bosu şi cyling şi pot să spun că acestea funcţionează din plin. Am stat de vorbă cu Anca şi mi-a întărit convingerea că poţi trăi sănătos şi poţi avea multă energie dacă respecţi câteva reguli simple.

CSÎD: Care sunt trendurile actuale în materie de fitness?

Anca Bucur: Pentru mine, în trend vor rămâne mereu exerciţiile cu greutatea corpului, cele funcţionale în care ne folosim mai multe grupe musculare în acelaşi timp. Îmi plac exerciţiile sigure, pe care le putem face oricând şi oriunde. În rest, pe piaţa fitnessului, apar multe accesorii şi tipuri de antrenamente pe care unii le consideră în trend. Însă pentru mine, în fitness e aproape ca şi în modă: adopţi stilul care ţi se potriveşte. :)

CSÎD: Cu ce noutăţi ai venit de la evenimentele din străinătate la care ai participat în ultima vreme?

Anca Bucur:
Evenimentele la care particip mă încarcă în primul rând cu energie bună. Apoi, sunt importante informaţia pe care o acumulez, bagajul de cuvinte şi exemplele pe care le pun în practică la clasele mele, ca să îmi ajut cursanţii sa înţeleagă mai bine ce trebuie să facă în timpul antrenamentului şi cum să lucreze corect, căci calitatea exerciţiilor le aduce rezultate. :) Pentru mine contează ce le ofer celor cu care lucrez, cum conduc antrenamentele şi motivaţia pe care le-o ofer, ca ei să nu renunţe uşor. Experienţa şi pasiunea pentru ceea ce faci sunt cea mai buna lecţie şi cea mai preţioasă diplomă în această meserie. 

CSÎD: Care este calea cea mai scurtă către o musculatură fermă?

Anca Bucur:
Nu există cale scurtă pentru asemenea rezultat. Însă paşi mici şi siguri ne pot aduce mai aproape de obiectiv. Echilibrul dintre alimentaţie, sport, stil de viaţă şi refacere ne va duce în direcţia bună.

CSÎD: Cum slăbim mai uşor toamna şi cum ne menţinem?

Anca Bucur:
Regula de aur pe care trebuie să o avem, indiferent de anotimp, e să mâncam controlat şi să nu facem excese. În fiecare sezon, trebuie să consumăm fructele şi legumele pe care le găsim proaspete în pieţe. Ele ne vor oferi nutrienţi de calitate. Dacă facem mişcare zilnic, cât de puţin şi combinăm alimentele corect şi în cantităţi mici, putem să ne menţinem greutatea corpului, şi în acelaşi timp să ne bucurăm şi de alimente. Echilibrul este cheia.

Citește și:
Anca Bucur câştigă al 4-lea tiltu mondial şi este desemnată Miss Fitness Universe 2016
Anca Bucur îţi spune ce să mănânci ca să ai un corp armonios
Anca Bucur, Miss Fitness Universe: “Cum slăbim după Sărbători”
Exclusiv Online - 13.10.2016

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.