Beneficiile antrenamentului cu sfori de la sală

Antrenamentul cu sfori, folosit în multe discipline de fitness, este pe cât de fascinant atunci când îl priveşti, pe atât de eficient pentru slăbit şi definire musculară. Manevrarea funiilor cu ambele mâini, de sus în jos, în viteză, până când frânghiile se unduiesc în aer în formă de S lucrează într-un mod extraordinar muşchii abdominali şi intensifică metabolismul arzând rapid grăsimea nedorită. Flavius Ursachi, dublu campion naţional de Culturism şi Fitness, explică în detaliu de ce este atât de eficient.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Beneficiile antrenamentului cu sfori de la sală

Antrenamentul cu sfori, folosit în multe discipline de fitness, este pe cât de fascinant atunci când îl priveşti, pe atât de eficient pentru slăbit şi definire musculară. Manevrarea funiilor cu ambele mâini, de sus în jos, în viteză, până când frânghiile se unduiesc în aer în formă de S lucrează într-un mod extraordinar muşchii abdominali şi intensifică metabolismul arzând rapid grăsimea nedorită. Flavius Ursachi, dublu campion naţional de Culturism şi Fitness, explică în detaliu de ce este atât de eficient.

“Dacă ai văzut cum se desfăşoară un antrenament cu sfori, cu siguranţă ai fost impresionat. Dar sunt convins că te-ai întrebat dacă este şi eficient şi care sunt beneficiile. Antrenamentul cu sfori stimulează extraordinar metabolismul într-un timp foarte scurt. Un astfel de antrenament necesită mult oxigen şi creşte consumul de oxigen post antrenament mai mult decât orice altă formă de antrenament tradiţional. Asta înseamnă că antrenamentul cu sfori este o modalitate foarte eficientă de ardere a grăsimii care te face mai puternic şi mai rezistent în acelaşi timp. Astfel, dacă te antrenezi în mod regulat cu sfori vei avea un corp mai suplu şi mai tonifiat, dar şi mai puternic şi mai rezistent în acelaşi timp.

Antrenamentul cu sfori se poate diversifica uşor

Sforile sunt un accesoriu fantastic pentru că sunt portabile şi te poţi antrena oriunde cu ele: în parc, pe plajă sau în sală. Majoritatea oamenilor cred poţi face doar valuri alternative cu două mâini cu aceste sfori, dar în fapt poţi face peste 30 de mişcări şi combinaţii cu aceste accesorii. Sunt exerciţii specifice pentru forţă, rezistenţă aerobă sau rezistenţă anaerobă. Le poţi face singur sau cu un partener.

Antrenamentul cu sfori este foarte bun pentru abdomen şi lanţul muscular posterior

Mulţi cred că este benefic doar pentru tonifierea braţelor. Dacă te antrenezi corect, mişcările de val pe care le faci cu sfoara trebuie iniţiate din şolduri. Acest lucru este foarte benefic pentru femurali, fesieri şi erectori spinali. De asemenea un lucru interesant la acest tip de antrenament este forţa care se întoarce prin sfori. Menţinerea echilibrului şi absorbţia şocului dat de sfori duce la o bună activare a abdomenului.

Antrenamentul cu sfori îţi antrenează mintea

Dacă te antrenezi intens cu acest accesoriu, 30 de secunde pot părea o eternitate. Trebuie să îţi forţezi mintea să nu renunţe şi să reziste oboselii musculare şi senzaţiei de sufocare. Cu perseverenţă şi dedicare poţi ajunge să faci antrenamente complete cu sfori de până la 10-20 de minute.

Antrenamentul cu sfori are un impact scăzut asupra articulaţiilor

Acest tip de antrenament este o alternativă extraordinară la activităţile cu impact ridicat precum alergatul sau săritul. Este foarte eficient pentru persoanele cu probleme de glezne, genunchi, şolduri pentru că poţi stimula ritmul cardiac foarte mult fără stres pe articulaţii”, explică Flavius Ursachi. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”