Fitness balet - te ajută să slăbeşti şi să ţii spatele drept (GALERIE FOTO)

Eugenia Stoian, profesor de balet. Foto -Dance Room 5 Eugenia Stoian, profesor de balet. Foto -Dance Room

Baletul nu mai este doar pentru profesionişti. Oricine, de la 2,5 ani până la 99 de ani, indiferent de numărul de kilograme, se poate bucura de beneficiile mişcării pe muzică clasică - slăbire, tonifiere, postură corectă,  relaxare. Am stat de vorbă cu Eugenia Stoian, solist balet la Teatrul de Operetă şi Musical ”Ion Dacian” şi profesor de balet clasic şi de fitness balet pentru amatori despre beneficiile acestui tip de mişcare.


CSÎD: Ce reprezintă baletul pentru tine, Eugenia?
Eugenia Stoian:
Baletul este artă, iar instrumentul este propriul corp. Înseamnă disciplină, concentrare, control, eleganţă, graţie, echilibru, dăruire, pasiune şi multă implicare la nivel psihic, fizic şi emoţional.

Oricine poate lua lecţii de balet clasic şi de fitness balet

CSÎD: Este baletul pentru toată lumea?
Eugenia Stoian:
Da, baletul este pentru persoanele care vor să îmbine mişcarea fizică cu arta.
CSÎD: Cine poate veni la cursurile de balet pentru amatori?
Eugenia Stoian:
La cursurile de fitness balet poate veni oricine. Nu este nevoie de o experienţă anterioară, nici de o anume condiţie fizică. Important este pentru început să se înscrie la o grupă pentru începători.
CSÎD: Care au fost vârstele minime dar şi vârstele maxime ale elevilor tăi?
Eugenia Stoian:
Nu impunem o limită de vârstă, însă evident ca diferenţiem grupele pentru copii de cele pentru adulţi. La grupele pentru adulţi am întâlnit de la adolescente de 16 ani până la doamne de 50 plus. Copiii de la 2 ani jumătate pot începe dansul. Ţin să menţionez că mă bucură nespus să descopăr atât de multe persoane interesate să experimenteze tainele baletului.

Kilogramele în plus nu sunt un impediment pentru a face balet

CSÎD: Dar ca şi kilograme ? Ai şi elevi supraponderali la balet?
Eugenia Stoian:
Nici kilogramele nu reprezintă o problemă atunci când vorbim de cursurile pentru amatori. Problema asta a kilogramelor în plus o întâlnesc frecvent, persoane care consideră că sunt grase şi vor să slăbească dar ele au nevoie de fapt doar de tonifiere, şi sunt persoane care într-adevăr au nevoie să dea jos câteva kilograme şi apoi să înceapă procesul de tonifiere.  În acest scop, am introdus în urmă cu 3 ani un nou concept, antrenamente derivate din balet, o combinaţie între balet, Pilates şi gimnastică, care se adresează persoanelor care vor să slăbească, să îşi tonifieze masa musculară, să dobândească elasticitate musculară prin stretching şi flexibilitate. Aceste antrenamente lucrează masa musculară în profunzime, se bazează pe lungimea musculaturii, total opus faţă de modul în care se lucrează musculatura la sălile de fitness. Rezultate apar în primul rând la nivel senzorial, ca abia peste 2 luni ele să devină vizibile, secretul fiind perseverenţa şi motivaţia.

Baletul şi alimentaţia echilibrată ajută la slăbit

CSÎD: Ce îmbunătăţim prin lecţii de balet?
Eugenia Stoian:
Baletul şi aceste antrenamente derivate din balet ajută la slăbit, dar important este să nu neglijăm alimentaţia. Mişcarea şi alimentaţia sănătoasă şi moderată formează împreună un stil de viaţă sănătos. Nu sunt adepta dietelor stricte dar nici a exceselor, susţin echilibrul în toate planurile şi aspectele vieţii, consider că fiecare persoană este unică, la fel şi alegerile ei. Tocmai din acest motiv vă sfătuiesc să vă cunoaşteţi corpul, metabolismul şi să vă adaptaţi stilul alimentar în funcţie de dorinţele, necesităţile şi plăcerile voastre.
 

Lecţiile de balet ajută la menţinerea spatelui drept

CSÎD: Ajută lecţiile la o postură corectă a coloanei vertebrale?
Eugenia Stoian:
Baletul ajută la îmbunătăţirea posturii, la corectarea mersului sau a unei poziţii a corpului şi încep cu aceste aspecte pentru că ele reprezintă o reală problemă printre cursanţii mei. În mare parte sunt  persoane care lucrează la birou şi ştim cu toţii cât de defectuoasă poate să fie poziţia în care se stă în mod normal la birou. Pe lângă asta dezvoltă ritmicitatea, orele de balet se desfăşoară pe muzică clasică şi fiecare mişcare coincide cu o anumită măsură sau notă muzicală. Cum spuneam mai sus, baletul oferă o postură corectă, elegantă şi sănătoasă, echilibru, graţie, control, ritmicitate, concentrare şi relaxare în acelaşi timp, aş spune chiar relaxare prin concentrare pentru că te scoate din cotidian, e greu să faci balet şi să te gândeşti la alte lucruri în acelaşi timp.

Cât costă o lecţie de balet pentru amatori

CSÎD: Cât costă o lecţie de balet pentru amatori?
Eugenia Stoian:
Preţurile încep de la 60 lei per şedinţă pentru clasele de grup, iar abonamentele diferă în funcţie de numărul de şedinţe.

Fotografii: Dance Room

Galerie foto

vezi galeria 5 foto
Citește și:
Pilates - de ce să-l practici în 2019
Pilates - cum se respiră corect ?
O dimineaţă în sala de balet
Exclusiv Online - 07.03.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.