Vrei să îţi dai copilul la balet clasic? Balerina Eugenia Stoian îţi spune la ce să te aştepţi!

Balerina Eugenia Stoian, foto Dance Room Balerina Eugenia Stoian, foto Dance Room

Femeile care au luat lecţii de balet se văd de la distanţă. Au o postură corectă a coloanei vertebrale, o graţie şi o fineţe în mişcări greu de trecut cu vederea. Mulţi părinţi se gândesc să îşi trimită copiii la balet, dar unii ezită că se ştie că micuţii iau contact cu disciplina, reguli stricte, spirit de competiţie încă din primele lecţii. Am stat de vorbă cu o balerină celebră, solist la Teatrul de Operetă şi Musical ”Ion Dacian” şi profesor de balet clasic şi de fitness balet despre cum schimbă viaţa unui copil baletul.


CSÎD: Cum a început povestea ta cu baletul?
Eugenia Stoian:
Povestea cu baletul a început la vârsta de 9 ani, printr-o schimbare bruscă de destin şi carieră.  Studiam vioara la Liceul de muzică George Enescu încă de la vârsta de 6 ani, până când, într-o zi m-am surprins spunându-i mamei că vreau să devin balerină.  Cu riscul că va suna a clişeu, consider că a fost un semn divin, având în vedere că singurul contact cu lumea dansului se întâmpla cu un an în urmă, când am participat în calitate de spectator la bine-cunoscutul “Lacul Lebedelor” , despre care îmi amintesc că la momentul respectiv m-a plictisit îngrozitor. Odată rostită dorinţa mea, m-am bucurat de empatia şi  susţinerea părinţilor mei, care au crezut în visul şi instinctul unui copil de 9 ani, făcând tot posibilul ca el să devină realitate. Aşa am ajuns la Liceul de coregrafie  Floria Capsali din Bucureşti.


Lecţii de balet - lecţii de viaţă pentru copii şi adulţi


CSÎD: Ce lecţii de viaţă învaţă o mică balerină ?
Eugenia Stoian:
Disciplina este prima lecţie care se învaţă în această carieră. Glumesc uneori spunând că am studiat armata de coregrafie :) Încă de la început am învăţat ce înseamnă punctualitatea, respectul faţă de mine şi faţă de cei din jur, am devenit responsabilă şi destul de matură la o vârstă fragedă, am învăţat să-mi asum fiecare gest, intenţie sau cuvânt. Apoi, cu cât am pătruns mai adânc în tainele baletului, am înţeles că înseamnă mult mai mult decât se vede din public, că implică extrem de multă concentrare şi dăruire, multe ore de studiu, durere uneori, implicare totală la nivel fizic, psihic şi emoţional. Dacă nu iubeşti din tot sufletul această meserie şi dacă nu te iubeşti pe tine făcând asta, drumul spre succes devine tot mai greu.

Eugenia Stoian, foto Dance Room

Lecţii de balet - ce simţi când ajungi pe o scenă mare ca şi copil

CSÎD: Cum a fost prima oară pe o scenă mare?
Eugenia Stoian:
În momentul în care ajungi pe scenă toate se pun cap la cap, de la disciplină până la iubire. Prima oară pe o scenă mare a fost la vârsta de 15 ani, când am avut şansa să dansez pe scena Operei Române din Bucureşti, în spectacolul “ Coppelia” , continuând să colaborez cu aceeaşi instituţie până la terminarea liceului. Am descoperit că un spectacol nu înseamnă doar interpreţi, orchestră şi dirijor. Am făcut cunoştinţă şi cu partea tehnică a teatrului, maşinişti, sunetişti, light designeri, recuziteri, cabiniere, regizori de culise, etc. , o echipă fără de care un act artistic nu poate să fie adus la lumină. Atunci am înţeles cât de important este respectul şi cât de mult contează să ştii să lucrezi în echipa, ce înseamnă coordonarea, sincronizarea şi empatia. Am descoperit că pe scenă nu contează doar orele de studiu şi o execuţie perfectă a coregrafiei, pe scenă se dezlănţuie partea emotională, un schimb de energie între tine şi ceilalţi interpreţi, între tine şi public, scena este locul în care transmiţi emoţie, în care înţelegi ce înseamnă pasiunea şi dăruirea. Este o adevarată industrie în spatele unui spectacol, pentru mine a fost pur şi simplu copleşitor acel moment.

Citește și:
Motive pentru care ne facem abonament la sală, dar nu ne ducem
Fitness balet - te ajută să slăbeşti şi să ţii spatele drept (GALERIE FOTO)
O dimineaţă în sala de balet
Exclusiv Online - 20.03.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.