Înscrierea la şcoală la vârste fragede: pericolele la care sunt expuşi copiii

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Fiecare părinte ştie ce diferenţă poate face un an în perioada de maturitate şi dezvoltare a copiilor. Un copil de un an abia poate merge, în timp ce un copil de doi ani deja poate alerga fără niciun fel de probleme. De asemenea, un copil de patru ani este în continuă mişcare, este curios şi pune întrebări, are o imaginaţie bogată, iar deja de la vârsta de cinci ani învaţă să asculte.

Aşteptările de la copii vs. Realitate

De-a lungul anilor, copiii nu s-au schimbat deloc, dar aşteptările noastre în privinţa comportementelor lor, da. Într-o singură generaţie, copiii merg la şcoală începând cu vârste tot mai fragede şi petrec mai mult timp la şcoală ca niciodată. Li se cere să înveţe termeni academici de la vârste care pot fi sub nivelul lor de dezvoltare, nivelul de dificultate al exerciţiilor este mai mare, iar aşteptările şi pretenţiile, atât ale profesorilor, cât şi ale părinţilor au crescut.
De exemplu, în 1998, 31% dintre profesori sperau ca cei mici să înveţe să citească încă de la grădiniţă. În anul 2010, 80% dintre aceştia aveau asemenea aşteptări. În prezent, se cere ca cei mici să citească încă de la grădiniţă şi preferă ca la scurt timp de la începerea anului şcolar să ştie să citească fluent, dar aceste cerinţe pot face mai mult rău copiilor decât bine.

În momentul în care cei mici intră în contact cu primele ore petrecute la şcoală, iar noile experienţe nu sunt potrivite nivelului de dezvoltare, a necesităţilor şi culturilor, apar anxietatea şi confuzia.

Cine este de vină? Şcoala sau copii?

În loc să recunoaştem că sistemul educaţional este problema, dăm vina pe copii. În prezent, copiilor care nu citesc fluent sau au o întârziere în vorbire le sunt prescrise numeroase intervenţii care să-i ajute să ţină pasul. Există numeroase cazuri în care, în timpul şcolii, copiii sunt diagnosticaţi cu ADHD, iar asta pentru că noul mediu nu este tocmai potrivit vârstei. Aşa apar situaţiile în care, în timpul orelor, cei mici nu sunt atenţi, sunt visători sau îşi găsesc orice altă preocupare.

Aşa cum am menţionat, copiii care merg la şcoală de la vârste prea mici, sunt predispuşi să fie diagnosticaţi cu ADHD spre deosebire de cei care încep studiile la o vârstă potrivită. Nu ar trebui să ne surprindă acest aspect din moment ce alegem să trimitem copiii către medii artificiale de învăţare, îi separăm de familii pentru lungi perioade de timp şi ne aşteptăm ca ei să se supună unor standarde care pentru unii sunt extrem de dificile.

Orice părinte îşi doreşte să investească în educaţia copilului său şi acesta să aibă parte de tot ce este mai bun, dar asta nu înseamnă că trebuie să punem presiune pe cei mici, să îi forţăm şi să grăbim lucrurile în situaţiile în care ei nu sunt deloc pregătiţi pentru asemenea schimbări.

Tendinţele în educaţie, tot mai severe

Noile descoperiri ale cercetătorilor de la Harvard Medical School confirmă că nu copiii sunt cei care eşuează, ci şcolile în care îi plasăm prea devreme. Pentru că programele şcolare devin tot mai rigide, solicitante şi consumatoare ale perioadei copilăriei, acest aspect afectează dezvoltarea copilului.

Modurile de învăţare pot fi mai dificile, termenii academici şi aşteptările în privinţa comportamentelor sunt tot mai ridicate de la o vârstă poate prea mică. Ce ar trebui părinţii să facă? Aceste tendinţe de a da copiii la şcoală de la o vârstă fragedă sunt alarmante, iar pentru sănătatea şi dezvoltarea copilului, trebuie să se ia cele mai bune decizii. Cei mici au nevoie să trăiască din plin perioada copilăriei, iar timpul petrecut alături de familie este extrem de important pentru dezvoltarea sa.

Citește și:
Probleme de vedere: semne şi simptome
Mic dejun: 8 idei rapide, delicioase şi sănătoase
Nou născut - zbor cu avionul
Exclusiv Online - 12.12.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.