Jucăriile din lemn: beneficii pentru copiii mici

Foto 123RF.com Foto 123RF.com

Deşi în majoritatea caselor cu copii, jucăriile din plastic sunt dominante (o reflexie de altfel a societăţii moderne guvernate de plastic), jucăriile din lemn capătă din ce în ce mai mulţi fani şi în ţara noastră. În Ţările Nordice sunt foarte populare şi apreciate jucăriile din lemn de foarte mulţi ani. Iată ce beneficii au copiii dacă îşi dezvoltă imaginaţia şi simţul senzorial cu ajutorul jucăriilor din lemn, dar şi care sunt recomandările specialiştilor cu privire la utilizarea jucăriile electronice.

Să facem un mic experiment. Îi dăm unul copil de 2 ani un trenuleţ din lemn şi un trenuleţ din plastic colorat cu baterii. Foarte mare este posibilitatea ca micuţul să fie atras de luminiţe, muzică, de culorile puternice şi de faptul că se mişcă singur şi să aleagă trenuleţul electronic. Trenuleţul din lemn - posibil să aibă mai puţine accesorii, să fie mai puţin atractiv din punct de vedere al culorilor, şi cu siguranţă necesită efort din partea copilului pentru a se pune în mişcare. Cu toate acestea, pe termen lung o jucărie din lemn aduce mult mai multe beneficii dezvoltării intelectuale, senzoriale, motrice şi a imaginaţiei. ”Jucăriile electronice pot dăuna dezvoltării sănătoase a copiilor, dacă nu le dezvoltă şi alte simţuri în afară de cel vizual şi auditiv. Copiii trebuie feriţi pe cât posibil de consumul de tehnologie, iar accesul la device-urile moderne este necesar să se facă doar sub supravegherea unuia dintre părinţi” explică Marius Zamfir, psiholog care studiază fenomenul autismului virtual în România.

Jucăriile din lemn - stimulează simţurile

Concret, cum îi stimulează o jucărie din lemn (un xilofon de exemplu, cum îi stimulează o orgă electronică)? ”O jucărie din lemn îi ajută pe copii să descopere senzaţii exterioare, să palpeze, să miroasă, să îşi imagineze noi şi noi forme care se pot crea din lemn. În opoziţie, orga electronică le creează plăcere, însă le dezvoltă doar anumiţi stimuli, limitându-le interacţiunea cu cei din jur şi creând dependenţă”, adaugă psihologul.

Jucării din lemn - beneficii

În primul rând lemnul oferă copiilor posibilitatea să interacţioneze cu un material natural.

Jucăriile din lemn sunt biodegradabile.
Jucăriile din lemn sunt reciclabile.

Multe dintre jucăriile din lemn sunt făcute manual de către artizani locali şi astfel susţineţi economia locală.

Jucăriile din lemn sunt educaţionale - puteţi opta pentru jocuri de construcţii, puzzel-uri, case în miniatură, numere, cărţi din lemn, maşini, trenuleţe, păpuşi din lemn, cutii muzicale.

Jucăriile din lemn calmează. Se pare că persoanele care petrec mai mult timp în case cu mult lemn se odinesc mai bine,
Lemnul stimulează şi puterea de concentrare. Minţii îi ia mai puţin efort să se concentreze când este într-un mediu cu elemente naturale, precum lemnul.

Jucăriile din lemn au o viaţă mai lungă, spre deosebire de jucăriile din plastic (mai ales cele de o calitate slabă, ce se pot sparge).
Lemnul stimulează imaginaţia.

Spre deosebire de jocurile electronice care sunt solitare, jucăriile din materiale naturale stimulează interacţiunea.
Jucăriile din lemn ajută la păstrarea liniştii, iar copiii se pot înţelege între ei.

Jucării din lemn - cum se utilizează corect jucăriile cu baterii

Deşi jucăriile din lemn au multe beneficii, trebuie să fim realişti - nu putem interzice total copiilor să se joace şi cu jucăriile electronice. Cât de des pot fi utilizate aceste jucăriile cu baterii astfel încât copiii să se dezvolte armonios?
”Conform Academiei Americane de Pediatrie, până la 18 luni, copiii nu au voie să fie expuşi ecranelor sau jucăriilor electronice. Între 18 şi 24 de luni cei mici pot petrece pe aceste device-uri moderne maximum 30 de minute/zi şi numai cu un adult în preajmă. Între 2 şi 6 ani copiii pot consuma tehnologie maximum o oră/zi, iar peste 6 ani, maximum 2 ore/zilnic” explică Marius Zamfir.
Ce se poate întâmpla dacă copiii au acces nelimitat la jucăriile electronice? ”Dacă nu se respectă aceste recomandări, la anumiţi copii pot apărea probleme de atenţie, obezitate, întârzieri cognitive, întârzieri ale limbajului, probleme de somn şi chiar fenomenul denumit autism virtual” completează psihologul.

Jucăriile din lemn - la ce să fiţi atenţi

Deşi mult mai prietenoase, jucăriile din lemn sunt mai grele şi folosite într-un mod necorespunzător (aruncate) pot lovi copii sau obiecte din casă.
În funcţie de vârstă se recomandă ca micuţii să se joace cu jucării din lemn cât mai uşoare şi bine finisate.
Dacă jucăriile din lemn sunt colorate (deşi nu este obligatoriu) este important să fie colorate cu o vopsea non-toxică, prietenoasă cu copiii (cât sunt mici bagă totul în gură).

Citește și:
Crăciun în Germania - de ce nu s-a aruncat mâncare
Neuroblastom: definiţie, cauze, simptome, tratament
Înscrierea la şcoală la vârste fragede: pericolele la care sunt expuşi copiii
Exclusiv Online - 14.01.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.