Rata de vaccinare în România, sub cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Vaccinarea a devenit în ultima vreme un subiect intens dezbătut în mass media şi opinia publică atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Opiniile pro şi contra vaccinare vin într-un context mondial îngrijorător, de reemergenţă a unora dintre bolile prevenibile prin vaccinare.

Pentru a facilita dialogul profesioniştilor români implicaţi în vaccinare, Societatea Română de Microbiologie organizează Conferinţa Naţională Actualităţi în Vaccinologie – RoVaccin 2015, în data de 21 martie, la Hotel Pullman (World Trade Center) Bucureşti.

”Anul acesta vaccinarea este cu siguranţă pe agenda publică de discuţii la nivel internaţional. Am pregătit subiecte extrem de interesante, care sunt sigur că vor genera dezbateri constructive. Rata de vaccinare în România este sub cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, lucru care poate fi periculos.

Drept urmare, trebuie înţeles foarte bine rolul imunizării prin vaccinare acolo unde este necesar.”, a declarat prof.dr. Alexandru Rafila, preşedinte Societatea Română de Microbiologie.

Temele dezbătute la RoVaccin 2015 vizează educaţia şi atitudinea faţă de vaccinare – rolul familiei, al şcolii, al medicului de familie şi al asistentului medical, comunicarea corectă şi responsabilă în privinţa vaccinării, reemergenţa bolilor prevenibile prin vaccinare, precum şi optimizarea Programului Naţional de Imunizare.

La evenimentul pluridisciplinar şi-au anunţat prezenţa importanţi lideri de opinie ai lumii medicale. Având în vedere caracterul social şi importanţa comunicării corecte legate de vaccinuri, la manifestare vor participa în calitate de lectori şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai presei. Manifestarea va avea un puternic caracter interactiv, fiind structurată în principal în paneluri de discuţii.

Ajunsă la a treia ediţie, Conferinţa RoVaccin 2015 este o manifestare care se adresează profesioniştilor din domeniul medical, mai exact medicilor din specialităţile: medicină de laborator/microbiologie, epidemiologie, boli infecţioase, medicină de familie, sănătate publică şi management sanitar, medicină şcolară, pediatrie, ginecologie, pneumologie.

Participarea medicilor la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot realiza online, pe www.rovaccin.ro.

Citește și:
Lista de vaccinuri obligatorii şi opţionale – sunt sau nu motive de îngrijorare?
Vaccinarea, o procedură medicală FĂRĂ reacţii adverse!
OMS: “Vaccinarea salvează vieţi, nu vă mai împotriviţi!”
Exclusiv Online - 20.03.2015 Sursă foto: Shutterstock

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.