STUDIU: cu cât ne îmbrăţişăm copiii mai des, cu atât devin mai deştepţi

Dacă te numeri printre părinţii care întotdeauna îşi îmbrăţişează copiii sau stau numai cu ei în braţe, de joacă sau îi mângâie, atunci nu te opri din ceea ce faci. Potrivit unei noi cercetări, afecţiunea fizică în timpul perioadei de dezvoltare a bebeluşului este mult mai importantă decât ne-am fi imaginat. Cu cât îmbrăţişăm mai mult un bebeluş, cu atât mai mult creierul său creşte, se dezvoltă, se arată într-un chestionar recent realizat de Nationwide Children’s Hospital, din Ohio.

125 de bebeluşi, atât prematuri, cât şi născuţi la termen, au luat parte la un studiu prin care s-a arătat modul în care aceştia reacţionează în urma atingerilor fizice. Rezultatele indică faptul că bebeluşii prematuri au reacţionat mai puţin decât cei care erau născuţi la termen. De asemenea, s-a descoperit că bebeluşii care aveau parte de mai multă afecţiune din partea părinţilor sau a angajaţilor spitalului aveau creierele mai puternice, mai dezvoltate.

Potrivit cercetătorului Dr. Nathalie Maitre, ultima cercetare ne arată că un simplu contact, o simplă îmbrăţişare poate face o mare diferenţă în dezvoltarea creierelor celor mici. Astfel, bebeluşilor născuţi prematur trebuie să li se asigure atingerile, mângâierile şi prezenţa părinţilor, acestea fiind esenţiale pentru a le ajuta creierele să reacţioneze la atingerile delicate în aceeaşi manieră în care o fac şi bebeluşii născuţi la termen şi care au creat o legătură cu mamele lor încă din pântec.

Practic, afecţiunea este vitală în dezvoltarea creierului. Îmbrăţişările şi momentele prin care ne arătăm dragostea faţă de bebeluşi trebuie să aibă loc cât mai des posibil.

Citește și:
Durerile fetelor, luate mai puţin în serios decât cele ale băieţilor
Legătura surprinzătoare dintre consumul de canabis şi fertilitatea masculină, descoperită de cercetători
Îngrijirea paliativă, în România: 17 judeţe nu au niciun fel de serviciu de îngrijire paliativă
Exclusiv Online - 08.02.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.