Teama de relaţii serioase: ce ascunde

Sigur ţi s-a întâmplat măcar o dată. Ai întâlnit o persoană care la prima vedere corespunde în proporţie de 99 la sută portretului partenerului ideal.  Toate bune şi potrivite, până când scântei aprind fluturii din stomac. El sau ea nu îşi doresc o ”relaţie serioasă”. De multe ori această sentinţă vine ca o lovitură pentru cel care este pregătit şi îşi doreşte cu ardoare să facă parte dintr-o ”relaţie serioasă”. Şi totuşi, ce este la baza acestei temeri? Psihoterapeut integrativ Valeria Vîrlan vine cu explicaţii exlcusiv pentru cititorii Ce se întâmplă, doctore?


Pe lângă dorinţele de ”a îmi trăi viaţa”,  ”a îmi construi o carieră”, ”a călători”, ”a mai copilări puţin„ pur şi simplu persoana care te vede ca fiind partenerul ideal nu corespunde aspiraţiilor tale. Punct. Simplu ca bună ziua. Dar ce se întâmplă de fapt atunci când îţi este teamă de a te implica într-o relaţie, atunci când îţi este teamă de spune DA în faţa ofiţerului stării civile?

Teama de relaţii serioase  - rădăcini adânci în copilărie

”Spune-mi cum ai fost iubit, ca să-ţi spun cum iubeşti” - reţineţi această frază. Se pare că rădăcinile acestei temeri sunt înfipte adânc în copilăria noastră indiferent de vârsta pe care o are cel care refuză din start să depăşească stadiul unei aventuri. ”Psihologia vieţii noastre sentimentale zace deseori îngropată în detaliile copilăriei, iar descifrararea ei necesită un drum de întoarcere în istoria noastră timpurie. Putem astfel urmări de unde am învăţat să iubim şi în ce fel o facem. Am simţit noi iubirea din partea persoanelor semnificative sau nu? Am înţeles şi am simţit din interacţiunea cu ei că merităm să fim iubiţi sau nu?

Ne-am întors la ei pentru protecţie sau am fugit de ei ca să ne protejăm? Am fost respinşi? Umiliţi? Abandonaţi? Sau încurajaţi, alinaţi? Ne-am simţit securizaţi sau nu atunci când eram copleşiţi de emoţii? Am învăţat să ne încredem în alţii sau nu? Să primim (afecţiune, atenţie etc) sau să fim respinşi? Nevoile noastre au fost văzute şi luate în considerare sau nu? Am învăţat să ascundem când suntem necăjiţi sau să spunem ce ne deranjează privind interlocutorul în ochi? Cât de multă apropiere suportăm să simţim? Am fost încurajaţi să explorăm mediul înconjurător, sau acesta ne-a fost zugrăvit ca fiind plin de pericole, deci de evitat?” explică psihoterapeutul integrativ Valeria Vîrlan.

Teama de relaţii - la ce vârste se sedimentează fundamentul relaţiilor?

Copilăria este un termen larg. Există o perioadă din prima parte a vieţii în care se conturează prototipul relaţiilor afective?
”Toate aceste experienţe în perioada de maximă vulnerabilitate pentru noi (0-7 ani) îşi pun amprenta în mod fundamental asupra vieţii noastre afective ulterioare. Şi cum în relaţia de cuplu noi experimentăm oarecum un nivel similar de vulnerabilitate afectivă, aceste tipare învăţate în copilărie se activează în cadrul relaţiei”, explică Valeria Vîrlan.

Teama de relaţii - ce se învaţă în copilărie?

”În familie, în copilărie, învăţăm cum să ne uităm la noi, cum să ne apreciem, iubim, autosusţinem sau sabotăm, învăţăm să fim deschişi sau să ne închidem în sine, să plângem sau să ne ascundem lacrimile, să îndrăznim sau să ne fie teamă. Cu acest bagaj de convingeri despre sine şi aşteptări faţă de alţii pornim la drum în viaţă. Ele reprezintă bagajul cu care fiecare dintre noi, deopotrivă femei şi bărbaţi, venim în relaţia de dragoste ca adult”, completează psihoterapetul.

Teama de relaţii - mai uşor să obsevăm bagajul partenerului

”Oare noi înşine suntem conştienţi de această valiză pe care o purtăm în spate?” O parte din conţinutul bagajului poate fi uşor vizibil, mare parte din el este însă ascuns chiar şi faţă de noi înşine şi necesită muncă de introspecţie şi dezvoltare personală. ”În acelaşi timp, în funcţie de acest bagaj, atragem în viaţa noastră persoanele cele mai potrivite care să ne ajute să-l conştientizăm şi să facem un inventar al întregului său conţinut. Uneori astfel de relaţii ne provoacă, alteori ne sfâşie pe interior pentru că în loc să ne concentrăm pe bagajul nostru, adesea ne focalizăm atenţia pe bagajul celuilalt şi pe aşteptările pe care le avem de la el”, mai explică psihoterapeutul. 
În plus, nu este mereu confortabil să ne auto analizăm.

Teama de relaţii - nevoia de protecţie din copilărie nesatisfăcută

În mod firesc, copilul mic este cel mai vulnerabil şi dependent – fizic şi afectiv – de părinţi. Iar această vulnerabilitate şi dependenţă durează mai mult decât la orice specie vie. ”Nevoia noastră de a ne simţi protejaţi este atât de acută încât am face orice să nu pierdem relaţia cu persoana de ataşament (părintele). Ne suprimăm dorinţe, nevoi proprii, înăbuşim frustrări şi le îngropăm adânc sub tăcere, ne supunem controlului, chiar ne asumăm vina pentru un abuz îndurat, etc.

Totul cu scopul de a menţine legătura primară” crede Vîrlan. În acelaşi timp, pe măsură ce creştem, nevoii iniţiale de conexiune i se adaugă o alta, diametral opusă, cea de autonomie. ”În felul în care părinţii noştri reuşesc să gestioneze această ambivalenţă se află una dintre premisele capacităţii noastre de a dezvolta conexiuni sănătoase în cuplu la maturitate”, consideră psihoterapeutul.

Citește și:
Căsătorie vs. Concubinaj? Tu ce preferi?
Mai credeţi în căsătorie până la adânci bătrâneţi?
Libidoul în scădere după căsătorie – să fie o regulă?
Exclusiv Online - 15.10.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

-->