Top 5 plante-medicament care ne scapă de gripă

Utilizarea plantelor în tratarea bolilor de sezon este o alternativă sănătoasă la medicamentele clasice care pot da greţuri, dureri de stomac şi alte efecte adverse. Iar potrivit cercetărilor în domeniu, există plante care au puteri miraculoase când vine vorba de vindecare.
  • Publicat:
Top 5 plante-medicament care ne scapă de gripă

Utilizarea plantelor în tratarea bolilor de sezon este o alternativă sănătoasă la medicamentele clasice care pot da greţuri, dureri de stomac şi alte efecte adverse. Iar potrivit cercetărilor în domeniu, există plante care au puteri miraculoase când vine vorba de vindecare.

Usturoiul

Da, miroase, dar este primul pe lista specialiştilor. Consumul de usturoi în perioada de convalescenţă ajută deoarece creşte numărul de globule albe din sânge, cunoscut fiind faptul că rolul acestora este de a lupta împotriva infecţiilor.

Potrivit unui studiu publicat cu câţiva ani în urmă în Journal of National Medical Association şi al cărui autor era medicul Tariq Abdullah, usturoiul este un adevărat miracol, mai ales atunci când este pisat împreună cu cuişoare şi amestecat cu miere, pentru că în felul acesta este mai bine absorbit în orgnism.

Echinaceea

Iată un alt remediu extrem de popular împotriva bolilor de sezon, recunoscut datorită capacităţii de a fortifica sistemul imunitar. În plus, conform unui studiu efectuat la University of Maryland Medical Center, se pare că Echinaceea are capacitatea de a combate durerea şi inflamaţia în organism.

Cel mai adesea, planta se administrează sub formă de capsule cu extract din forma uscată a acesteia, nerecomandate însă persoanelor aflate sub tratament cu medicamente imuno-supresoare.

Lămâia

Datorită conţinutului ridicat de vitamina C, lămâia este adevărată bombă împotriva gripei şi răcelii. Reţineţi că o singură lămâie asigură circa 80% din necesarul de vitamina C zilnic! Aceasta stimulează producţia de globule albe în organism.

Dacă reuşiţi să o consumaţi ca atare, fără zahăr, sau sub formă de suc proaspăt preparat în casă, este un remediu extraordinar.

Socul

Mai ţineţi minte băutura preferată a copilăriei noastre? Ei bine, nu degeaba consumau bunicii şi părinţii noştri socată în fiecare primăvară, când înfloreşte socul. Socata alină durerile musculare, durerile de gât şi chiar reduce febra.

Din cele mai vechi timpuri, socul a fost considerat un stimulent al sistemului imunitar şi acţionează cel mai bine dacă este administrat de la primele simptome de boală.

Eucaliptul

Acesta are capacitatea de a decongestiona căile respiratoii, de a calma tusea. Frunzele proaspete de eucalipt pot fi folosite pentru a face infuzii sau gargară împotriva durerii din gât.

Poate fi folosit ca bază pentru inhalaţii sau în băile calmante, fiind deosebit de eficient şi în combaterea febrei.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Remedii naturale pentru nasul înfundat
Remedii naturale pentru nasul înfundat
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”