Numărul de aluniţe de pe braţe, un posibil indicator al riscului de cancer de piele

Prezenţa unui număr mai mare de 11 aluniţe pe braţul drept al unei persoane indică pentru aceasta un risc peste medie de apariţie a melanomului (cancer de piele), potrivit unui studiu recent, citat de bbc.com, citat de Mediafax.
  • Publicat:
Numărul de aluniţe de pe braţe, un posibil indicator al riscului de cancer de piele

Prezenţa unui număr mai mare de 11 aluniţe pe braţul drept al unei persoane indică pentru aceasta un risc peste medie de apariţie a melanomului (cancer de piele), potrivit unui studiu recent, citat de bbc.com, citat de Mediafax.

Numărarea aluniţelor de pe braţul drept al unei persoane reprezintă un bun indicator al numărului total al aluniţelor de pe întregul corp al acesteia. Peste 100 de aluniţe reprezintă un risc de cinci ori mai mare decât cel mediu.

Studiul, publicat în British Journal of Dermatology, a folosit date medicale obţinute de la 3.000 de gemeni din Marea Britanie.

Medicii de familie ar putea utiliza această descoperire pentru a identifica persoanele ce prezintă cele mai mari riscuri de cancer al pielii, au spus autorii studiului.
Melanomul este un tip de cancer de piele care afectează peste 13.000 de persoane din Marea Britanie în fiecare an.

El apare din aluniţe cu o dezvoltare anormală, aşadar riscul de diagnosticare cu melanom este asociat cu numărul de aluniţe pe care le are un pacient.

Cercetătorii de la King’s College din Londra au studiat un grup reprezentativ de femei gemene, pe o perioadă de opt ani, colectând informaţii despre tipurile de cancer, pistruii şi aluniţele apărute pe corpurile acestora.

După ce au repetat experimentul pe un grup mai mic – aproximativ 400 femei şi bărbaţi cu melanom -, savanţii britanici au găsit o metodă rapidă şi uşoară de analizare a riscului de cancer de piele.

Femeile cu peste 7 aluniţe pe braţul drept au un risc de 9 ori mai mare de a avea peste 50 de aluniţe pe întregul corp.
Femeile cu peste 11 aluniţe pe braţul drept au cel mai probabil peste 100 de aluniţe pe întregul corp, fapt ce înseamnă că prezintă un risc sporit de a dezvolta melanom.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”