Prima menstruaţie apărută la vârste sub 12 ani, factor de risc în apariţia cancerului ovarian

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai crunte tipuri de cancer, având cea mai mică rată de supravieţuire dintre toate cancerele feminine. Anual, 250.000 de femei din întreaga lume sunt diagnosticate cu cancer ovarian şi, în plus, 140.000 de femei din întreaga lume mor anual din cauza acestei boli.

Statisticile arată că doar 45% dintre femeile cu cancer ovarian trăiesc mai mult de cinci ani de la diagnosticare, în timp ce 89%, un procent aproape dublu, de paciente cu cancer mamar trăiesc la aceeaşi perioadă după diagnosticare.

Cea mai mare problemă asociată cu cancerul ovarian este aceea că foarte multe femei sunt diagnosticate în stadii avansate ale bolii, când deja devine mult mai dificil de tratat.

De cele mai multe ori, cancerul nu este diagnosticat din cauză că simptomele sunt asociate cu alte afecţiuni, mai puţin grave, cum ar fi problemele gastrointestinale.

De ce evită femeile consultaţiile periodice

Sunt două motive principale care duc la amânarea consultaţiei la medic:

1. Nu ştiu ce presupune aceasta şi se tem că nu se vor simţi confortabil

Iată ce trebuie să ştie femeile atunci când merg la control:

„Pacienta va fi rugată să se dezbrace de la mijloc în jos, se va aşeza pe masa ginecologică cu faţa în sus şi cu fundul cât mai aproape de marginea mesei. Este foarte important să fie relaxată.

Medicul va examina iniţial zona externă, astfel încât să se asigure că nu există iritaţii, secreţii sau malformaţii de niciun fel. Această procedură nu doare. În continuare, medicul va inspecta pereţii vaginali şi colul uterin cu ajutorul unor valve vaginale. Nici această procedură nu doare, dar se poate ca pacienta să resimtă disconfort. 

Aceste două etape ale consultului ginecologic sunt esenţiale, dar nu suficiente pentru a identifica posibilele probleme cu care ar putea să se confrunte pacienta. În continuare, medicul specialist recomandă eventualele teste suplimentare, ţinând cont şi de anamneză”, ne asigură Dr. Dana-Lucia Stănculeanu.

2. „Nu mi se poate întâmpla mie”

Cancerul ovarian, mai mult decât oricare altul, poate afecta pe oricine.

Factori de risc în apariţia cancerului ovarian

Iată care sunt doar câţiva dintre factorii de risc:

  • Antecedentele familiale: studiile relevă că dintre femeile cu cancer ovarian, între 10- 20% au o rudă de grad apropiat care a fost diagnosticată cu cancer mamar sau cancer ovarian.
     
  • Vârsta înaintată: cancerul ovarian apare mai frecvent la femeile cu vârsta de peste 50 ani, aflate la menopauză;
     
  • Nuliparitatea (absenţa naşterilor);
     
  • Debutul precoce al ciclului menstrual (sub 12 ani) şi instalarea tardivă a menopauzei: Cu cât femeia are mai multe cicluri menstruale, cu atât creşte riscul;
     
  • Infertilitatea: femeile active sexual, care nu folosesc metode contraceptive şi care nu rămân însărcinate au un risc crescut de a fi diagnosticate cu cancer ovarian;
     
  • Administrarea terapiei hormonale de substituţie sau a estrogenilor: s-a demonstrat că femeile aflate sub tratament de substituţie hormonală au un risc crescut de cancer ovarian.

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, sărbătorită pe 8 mai, Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, anunţă înscrierea României în Coaliţia Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian (World Ovarian Cancer Coalition)

Ediţia 2017 a campaniei se numeşte #voceaTAseaude şi are drept obiectiv convingerea femeilor să meargă la medic pentru consultaţii periodice, pentru că aceasta este principala metodă prin care cancerul ovarian poate fi depistat înainte de a fi prea târziu.



„Mă bucur mult să întâmpin Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer în Coaliţia noastră de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian. Sunt convinsă că prin această iniţiativă globală putem, împreună, să atragem atenţia asupra cancerului ovarian şi să le ajutăm cu adevărat pe femeile din întreaga lume care se confruntă cu această afecţiune cruntă”, spune Elisabeth Baugh, preşedinte al Coaliţiei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian.

„Parteneriatul cu Coaliţia Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian face parte din eforturile pe care Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) le depune pe de o parte pentru a le face viaţa mai uşoară pacientelor care se confruntă cu cancerul ovarian şi, pe de altă parte, pentru a atrage atenţia asupra acestei afecţiuni, astfel încât femeile să devină conştiente de cât de important este să meargă preventiv la medic o dată pe an şi nu doar atunci când apar probleme. Ne dorim să le convingem să aibă mai multă grijă de sănătatea lor şi pentru asta mă bucur că partenerii noştri de la Coaliţia Internaţională ne oferă resursele şi informaţiile de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Ediţia din 2017 a campaniei internaţionale a Coaliţiei de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian se numeşte Your Voice Has Power şi se referă la faptul că fiecare dintre noi poate ajuta femeile care se confruntă cu această afecţiune. Oricine îi poate schimba unei femei viaţa dacă alege să spună mai departe ceea ce ştie despre cancerul ovarian. 

În România, #voceaTAseaude este un îndemn adresat tuturor celor care ştiu cât de importantă este depistarea cancerului ovarian în stadii incipiente. Toţi aceştia sunt invitaţi să transmită mai departe informaţia, să le amintească femeilor să aibă grijă de ele şi, în final, să accepte că vocea lor chiar se aude.

„Deşi numărul de paciente care vin constant la consultaţii de rutină este într-o uşoară creştere, de cele mai multe ori cancerul ovarian este depistat în faze avansate, semn că femeile încă nu sunt precaute cu sănătatea lor. Cel mai frecvent, acestea invocă faptul că le este jenă sau că se tem pentru că nu ştiu ce presupune efectiv consultaţia. Cu toate acestea, cancerul ovarian este una dintre acele afecţiuni care, depistate la timp, pot fi tratate”, ne atenţionează dr. Dana-Lucia Stănculeanu, medic primar oncolog.

Mai multe detalii pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro. 

Citește și:
Chist ovarian de 32 de kilograme, înlăturat cu succes de o echipă de medici din Mexic
10 simptome care dau de gol cancerul ovarian
Cancerul ovarian are o rată de supravieţuire de 93%, daca este depistat devreme – un consult la ginecolog salvează 9 femei din 10
Cancerul ovarian se poate confunda cu durerile abdominale sau balonarea
Cancerul ovarian: semnele celui mai agresiv cancer care afectează femeile
Testul care depistează în stadii incipiente cancerul ovarian
Exclusiv Online - 09.05.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.