Primul transplant de trahee imprimată 3D, în Taiwan

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Cercetătorii de la Universitatea Naţională din Taiwan sunt optimişti în privinţa primului transplant de trahee umană imprimată 3D, notează presa locală. Până acum, nu a avut loc în Taiwan niciun fel de transplant, mai ales de trahee, iar mulţumită tehnologiei avansate, medicina îşi deschide un nou orizont..
 
Chen Chin-hsing, şeful departamentului de chirurgie al Spitalului Universităţii Naţionale din Taiwan, a declarat pentru Liberty Times, că va avea loc primul caz uman al transplantului de trahee imprimată 3D. Nu se ştie cu exactitate data în care va avea loc această premieră, dar Chen Chin-hsing susţine că până acum, transplantul a fost un real succes în 20 de intervenţii făcute pe animale.
 
Aparatul taiwanez pentru imprimarea 3D lansează şi medicamente care stimulează creşterea celulelor, prin care medicii speră să combată respingerea din urma transplantului, o problemă greu de rezvolvat în cazul transplanturilor obişnuite. De asemenea, se folosesc celule stem pentru a se produce cartilagiu şi alte ţesuturi potrivite creării traheei.
 
În viitor, medicul Chen Chin-hsing susţine că prin această tehnologie, pentru un transplant de trahee se va avea nevoie de două luni de la momentul intervenţiei, perioadă în care se vor recolta celule stem şi se va fixa data operaţiei.
 
Citește și:
Ghidul alimentelor organice: ce consumăm bio şi ce cumpărăm din magazin
Tipsuri de styling pentru părul fin, fără volum
Înaintarea în vârstă: vitamine şi minerale pe care obligatoriu să le consumi
Exclusiv Online - 24.12.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.