S-a descoperit un nou înlocuitor al zahărului: fără calorii şi mai bun decât extractul de stevie

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Foarte multe persoane aleg să renunţe la zahăr, dar din păcate, nu şi la îndulcitorii extraşi din stevia, fructul monk sau alte surse, tocmai pentru a găsi un înlocuitor accesibil, natural, fără prea multe calorii sau, de ce nu, cu zero calorii.

Un startup din Tel Aviv pare că a dat lovitura. Amai Proteins este o companie care a creat numeroase proteine de mii de ori mai dulci decât zahărul, sustenabile şi create în laborator, dar şi foarte sănătoase pentru digestie. Acestea induc gustul dulce fără să conţină calorii.

Îndulcitorii pe care îi regăsim pe rafturile supermarketurilor sunt, de cele mai multe ori, artificiali, cum ar fi aspartamul sau naturali precum extractul de stevie, acestea fiind mici molecule care ajung în corp abia după ce sunt digerate de ficat şi rinichi. Alţi cercetători, în schimb, sunt în căutarea altei surse dulci precum proteinele pe bază de plante.

Proteinele dulci sunt digerate mult mai natural decât moleculele de mici dimensiuni, fără riscuri neprevăzute. Problema este că recoltarea plantelor în cantităţi mari şi extractul suficient de proteină poate fi costisitor şi destul de complicat. Multe proteine dulci nu sunt suficient de stabile pentru a rezista mediului acidic cum ar fi într-o băutură uşoară sau la o temperatură ridicată în momentul în care sunt adăugate în anumite preparate şi gătite.

Proteinele dulci Amai sunt aproape identice cu cele care se regăsesc în plantele care cresc de-a lungul ecuatorului, diferenţele fiind foarte mici, susţine Ilan Samish, biochimistul care a lansat compania Amai în decembrie 2016, după ani de cercetare la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel, unde a primit şi titlul de doctor.

Compania Amai foloseşte un proces prin care este creată proteina în care se schimbă secvenţa aminoacizilor din proteină cu scopul fixării problemelor în cazul gustului, stabilităţii şi randamentului. Mai apoi, compania foloseşte fragmentarea pentru a creşte proteina în laborator, evitând costurile şi lanţurile de aprovizionare. Aproape 2 miligrame din pudra albă rezultată pot înlocui o linguriţă de zahăr, substanţa fiind lipsită de calorii.

Dr. Samish consideră zahărul, care s-a demonstrat că are legătură cu obezitatea, cariile dentare şi diabetul de tip 2, cea mai mare ameninţare din lume pentru sănătate.

Citește și:
Uleiul de argan: riscuri şi beneficii
De ce e bine să stăm în frig: beneficii pentru sănătate
Scanerul intraoral in stomatologie: beneficii şi utilizare
Exclusiv Online - 18.01.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.