Sarea în exces, strâns legată de instalarea osteoporozei

Consumată în exces, sarea poate duce la hipertensiune arterială, la osteoporoză sau la îmbătrânirea prematură a pielii. Cu toate astea, specialiştii cred că lipsa ei din organism nu este benefică.

Statisticile arată că acest exces al consumului de sare este responsabil de câteva zeci de mii de accidente cardiovasculare, cele mai multe fiind mortale.

Consumul excesiv de sodiu antrenează probleme legate de retenţia de apă. Unele consecinţe sunt de ordin estetic, pe de o  parte, femeile care prezintă retenţie de apă pot face celulită, pe de altă parte, poate apărea o deshidratare a ţesuturilor care accelerează îmbătrânirea pielii, chiar în maniera în care acesta este produsă de către soare sau de fumat.

Seara acţionează deopotrivă şi la nivelul ţesuturilor interne, făcându-le să-şi piardă elasticitatea naturală, crescând astfel riscul de a dezvolta edeme, hipertensiune arterială şi accidente cu potenţial letal. 

Efectele negative ale consumului excesiv de sare

A fost demonstrat că un consum ridicat de sare poate duce, la anumite persoane, la apariţia insuficienţei cardiace sau renale. 

„De asemenea, s-a stabilit o legătură între consumul excesiv de sare şi apariţia osteoporozei, dar şi a anumitor cancere digestive. Persoanele care suferă de inflamaţii dezvoltă o sensibilitate la consumul excesiv de sare”, precizează medicul Sireţeanu pentru Gândul.

În general, cei care prezintă antecedente de tulburări cardiovasculare şi hipertensiune  ar trebui să o consume cu precauţie.

„Nu este recomandată o absenţă totală a sării din alimentaţie. Sodiul, care este prezent în mod natural în organism, este benefic în doze mici şi trebuie consumat cu moderaţie, la fel ca şi zahărul, grăsimile sau alcoolul.

De ce nu e bine să elimini de tot sarea din alimentaţie

Pentru a funcţiona corect, corpul are nevoie de un aport de minim 2 g de sare, persoanele care nu consumă sare putând dezvolta carenţe ce ar putea afecta, printre altele, buna funcţionare a rinichilor. Sarea din alimentaţie este în permanenţă absorbită în tubul digestiv, ajungând astfel la nivelul sângelui, iar excesul este filtrat şi eliminat la nivel renal, odată cu surplusul de apă. Excesul de sare produce sete, deoarece echilibrul hidric al organismului este perturbat .

„Consumul zilnic recomandat de sare este de până la 7 g, chiar dacă acesta variază în funcţie de diferiţi factori precum vârsta şi starea de sănătate. Trebuie reamintit faptul că majoritatea aportului de sare provine din alimente”, adaugă medicul George Sireţeanu.

Citește și:
Sarea, cu bune şi cu rele pentru sănătatea noastră
Sarea Epsom: beneficii reale versus mituri
Sarea în bucate omoară peste 18.000 de români anual!
Exclusiv Online - 24.10.2016

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.