Secţia de oncologie de la Elias, inaugurată de Pavel Bartoş

Secţia de Oncologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti a fost renovată şi utilată în urmă unei investiţii în valoare de 150.000 de euro a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, realizată cu sprijinul sponsorilor.

Inaugurarea secţiei a fost făcută duminică, 14 iunie, printr-un eveniment special: pacienţi vindecaţi de cancer au venit să se întâlnească cu bolnavii internaţi la Oncologie. Amfitrion al întâlnirii, care a avut loc pe terasă amenajată tot din donaţii, a fost Pavel Bartoş.

Teo a avut cancer la creier şi a fost operată de şapte ori, dl Petre Ion are aproape şase ani de când nu mai are semnele cancerului de sânge, Andreea H. a trecut printr-o operaţie pe creier care a făcut-o să îşi schimbe total perspectiva asupra vieţii şi carierei, d-na Duţescu a fost tratată la sfârşitul anului trecut pentru cancer la san chiar în Spitalul Elias.

Toţi şi-au luat rolul în serios şi au încercat să insufle speranţa şi curaj bolnavilor care acum trec prin cure dure de chimioterapie şi radioterapie şi sunt internaţi la Elias.

D-na Ana este o fosta infirmieră, internată în present la Elias, care mulţumeşte cerului pentru condiţiile şi medicii pe care i-a găsit în spital. “Am lucrat înainte de pensionare chiar în spitalul asta. Condiţiile de acum sunt că cele din privat. Avem aer condiţionat, baie la salon, îmi este mult mai bine aici decât acasă pentru situaţia în care sunt”, spune femeia în vârstă de 70 de ani, care suferă de cancer de col.

Teo, care a trecut prin şapte operaţii pe creier, a povestit despre experienţă ei în spitale româneşti şi ce a făcut-o să reziste. “Salonul în care stăteam la Spitalul Bagdasar, unde am fost operată de două ori, era numit «Salonul Ecaterina Teodoroiu». Nimeni nu avea voie să plângă”, a încercat Teo să o îmbărbăteze pe Andreea, o tânăra de 23 de ani care nu a depăşit şocul veştii că suferă de cancer. Andreea este o puştoaică care în decembrie a pierdut o sarcina şi care în martie, la control, pentru că nu i se făcuse chiuretaj, a dezvoltat un cancer. Tânăra făcea parte din lotul naţional de atletism şi până în martie, la primirea veştii cumplite, sportul era totul pentru ea.

Pavel Bartoş, care a acceptat invitaţia Dăruieşte Viaţă „în calitate de om bun”, a povestit despre echilibrul pe care cei dragi îl aduc în viaţă lui şi cât de importantă este de fapt Sănătatea. “Eu mă bucur când mă trezesc dimineaţă, că am la cine veni seară. Noi suntem nişte oameni norocoşi care vrem să facem mai uşoară viaţă bolnavilor de cancer. Este foarte important că firmele să înţeleagă cât de importantă este redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit şi faptul că în caz contrar aceşti bani ajung pe mâna statului, deci nu înseamnă nimic. Pentru al doilea trimestru al acestui an redirecţionarea se poate face până la 30 iunie. Doar împreună putem schimbă ceva cu adevărat în sistemul medical românesc”.

Managerul Spitalului Elias, dr. Doina Dimulescu, a multimit pentru întâlnirea dintre supravieţuitori şi bolnavi: ”Medicină fără speranţa nu da rezultate”.

Un rol special în tot acest proiect îl are doamna doctor Cornelia Nitipir, alături de echipa de medici rezidenţi cărora pacienţii le sunt foarte recunoscători pentru îngrijirile pe care le primesc.

În secţia de Oncologie de la Elias sunt trataţi anual 750 de pacienţi noi, iar alţi 250 rămân în observaţie. Renovarea s-a putut realiza cu ajutorul sponsorilor, respectiv Dianthus Company, SIF Moldova şi Oak Foundation din Elveţia. Amenajarea a presupus reconstruirea spaţiilor existente, inclusiv a saloanelor şi holurilor, crearea unui sistem controlat de acces, înlocuirea sistemului de ventilaţie şi amenajarea teraselor cu măsuţe, scaune şi flori, donate de Dedeman.

Până în prezent Asociaţia Dăruieşte Viaţă a investit peste 4 milioane e euro în sistemul de sănătate, bani proveniţi din sponsorizări.

Citește și:
Problemele coloanei vertebrale pot duce la impotenţă!
Beneficiarul primului transplant de penis din lume va deveni tată
Lansarea primului program transatlantic de chirurgie valvulara minim-invaziva din Transilvania
Exclusiv Online - 16.06.2015

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.