Temperaturile ridicate distrug nutrientii din fructe si legume

Fructele si legumele sunt principala sursa de vitamina C si fitonutrienti, insa, odata culese, incep sa isi piarda treptat din aceste calitati.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Temperaturile ridicate distrug nutrientii din fructe si legume
Temperaturile ridicate distrug nutrientii din fructe si legume

Fructele si legumele sunt principala sursa de vitamina C si fitonutrienti, insa, odata culese, incep sa isi piarda treptat din aceste calitati. Mai mult, cu cat sunt tinute la temperaturi mai mari, cu atat se degradeaza mai repede. Astfel, expunerea pe tarabe, la radiatii solare, intensifica oxidarile, iar daca sunt pastrate cateva zile in aceste conditii cele mai multe vegetale isi pierd aproape toti nutrientii.

De aceea, atunci cand nutritionistii recomanda fructe si legume in stare proaspata se refera la proaspat cules.

„Scopul nostru este sa consumam produse cat mai bogate in elemente active, cele mai valoroase fiind cele abia culese din pom, vrej, tulpina. Pe masura ce trece vremea saracesc in vitamine si fitonutrienti, aici fiind inclusi si antioxidantii. De retinut ca un produs este cu atat mai bogat in elemente active cu cat este mai intens colorat”, sustine Corina-Aurelia Zugravu, specialist in nutritie si igiena alimentatiei.

Vegetalele pot fi pastrate la frigider 3 – 4 zile pentru a-si pastra nutrientii

Oxidazele actioneaza si la temperaturi foarte mari, de aceea 80% din vitamina C se pierde daca vegetalele sunt tinute la congelator. Conteaza insa si momentul congelarii. Astfel, un fruct cules si congelat imediat este mai bogat nutritiv decat unul tinut cateva zile pe rafturi sau tejghele.

Degradarea are loc si la frigider, insa mult mai lent. Daca nu cumparam zilnic fructe si legume le putem consuma cu incredere pe cele tinute in astfel de conditii timp de 3-4 zile.

„Oxidazele sunt activate si in momentul in care modificam structura produsului prin taiere, cojire, stoarcere. De aceea, salatele sau sucurile trebuie consumate foarte repede. De exemplu, fructele mixate sau sucurile facute in casa incep sa piarda din vitamina C la zece minute dupa ce au fost pregatite. Si sucurile cumparate trebuie baute cat se poate de repede dupa ce au fost deschise. De altfel, la toate vegetalele, oxidarile se pot vedea si cu ochiul liber, prin modificarile de culoare care au loc”, explica dr. Zugravu.

Specialista spune ca majoritatea nutrientilor se gasesc in coaja si zona de sub aceasta, precum si in frunzele exterioare ale produsului. Pentru a fi siguri ca am spalat bine vegetalele putem folosi un strop de sapun, care va distruge si poluantii mai putin hidrosolubili.

Fructele mucegaite contin toxine cancerigene

Cat priveste alterarea produselor, aceasta inseamna fermentarea glucidelor. Desi procedeul este folosit in industria alimentara pentru fabricarea branzeturilor, iaurturilor, berii, in cazul vegetalelor provoaca disconfort intestinal. In plus, odata inceput procesul de alterare, prin lovire sau strangere in mana, este deschisa calea spre mucegaire.

„Mucegaiurile produc modificari organoleptice, dar si patulina, micotoxina cancerigena. Un fruct mucegait trebuie integral aruncat, nu se scoate partea mucegaita si se consuma restul. Patulina se raspandeste in toata pulpa, nu doar pe zona vizibil mucegaita”, sustine dr Corina Aurelia Zugravu.

Specialista spune ca fructele si legumele trebuie alese de cea mai buna calitate, consumate crude, intregi, cu coaja, foarte bine spalate, pentru a profita de toate elementele active din continut.

Citeste si: Ghidul pentru o dietă sănătoasă: nutrienți esențiali pentru un corp sănătos

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân