Creşterea presiunii atmosferice: dureri articulare, tensiune arterială şi astenie

Primăvara este anotimpul mult aşteptat după iarna grea, în care natura se trezeşte la viaţă şi odată cu ea şi noi căpătăm alt tonus. Însă pentru unele persoane, primăvara înseamnă şi probleme de sănătate.
  • Publicat:
Creşterea presiunii atmosferice: dureri articulare, tensiune arterială şi astenie
Primăvara este anotimpul mult aşteptat după iarna grea, în care natura se trezeşte la viaţă şi odată cu ea şi noi căpătăm alt tonus. Însă pentru unele persoane, primăvara înseamnă şi probleme de sănătate. Durerile articulare, tensiunea arterială şi astenia sunt doar câteva dintre efectele variaţiei presiunii atmosferice care însoţesc, de cele mai multe ori, anotimpul călduros.
 
Mediul înconjurător joacă un rol extrem de important în multe dintre procesele noastre fiziologice şi asta deoarece organismul este într-o permanentă adaptare la schimbările de presiune atmosferică. Însă atunci când schimbările sunt bruşte, organismul va consuma mai multă energie în încercarea de a se adapta, iar acest lucru poate determina apariţia unor probleme. 

Durerile articulare

“Modificarea presiunii atmosferice, care de obicei apare înainte de schimbarea vremii, poate să aibă ca efect apariţia durerilor articulare. Articulaţiile sunt de fapt nişte structuri închise, compacte, care au o presiune intra-articulară. Atunci când există o diferenţă semnificativă între presiunea din interiorul articulaţiei şi presiunea exterioară, atmosferică, iar presiunea din interior nu are timp să se adapteze celei exterioare, organismul va percepe acest lucru ca un factor periculos şi va genera un stimul agresiv, care se va traduce în durere”, explică Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mişcare. 
 
De asemenea, acesta avertizează că persoanele expuse unui astfel de risc sunt cele care au un fond sensibil sau articulaţii îmbătrânite prematur ori cele care suferă de diverse afecţiuni.

Tensiunea arterială

Ca şi în cazul articulaţiilor, arterele şi venele au o presiune intra-arterială, care supusă presiunii atmosferice crescute din exterior, va determina modificări ale fluxului sangvin, ce se vor manifesta, de cele mai multe ori, prin modificarea presiunii arteriale sau alte probleme cardiologice. “Nu întâmplător, primăvara este anotimpul în care se manifestă cel mai adesea afecţiunile cardiace şi creşte atât numărul infarctelor cât şi al accidentelor vasculare cerebrale”, adaugă fizioterapeut Bogdan Goga.

Astenia de primăvară

Astenia de primăvară este caracterizată de o stare de oboseală şi apare din cauza unor dezechilibre şi a faptului că organismul nostru nu reuşeşte să se adapteze la schimbările de mediu în timp util. Resursele energetice sunt limitate, motiv pentru care, în încercarea de a se adapta, organismul oboseşte.
 

Cum ne ajută mişcarea în combaterea acestor probleme?

Rolul mişcării în starea de bine a unui individ este binecunoscut şi comportă beneficii atât pe plan fizic, cât şi psihic.
 
Fizioterapeut Bogdan Goga ne explică modul în care mişcarea ne ajută în combaterea durerilor articulare, tensiunii arteriale şi a asteniei.
 
1. Dacă suferiţi de dureri articulare, simptome specifice artrozelor sau reumatismului degenerativ, este bine să faceţi o vizită la cabinetul de fizioterapie. Odată instalate aceste afecţiuni, ele nu pot fi vindecate, însă un program personalizat de fizioterapie vă va ajuta să diminuaţi durerile şi să stopaţi evoluţia bolii. De asemenea, va reda funcţionabilitatea corectă a articulaţiilor, iar schimbările de presiune atmosferică nu vor mai avea un impact asupra organismului.
 
2. Problemele de tensiune arterială pot fi şi ele rezolvate dacă ieşiţi cât mai mult în aer liber şi faceţi mişcare, adoptând în paralel un regim alimentar echilibrat, bogat în fructe şi legume. De asemenea, kinetoterapia realizată regulat va normaliza activitatea cardiacă şi va tonifia musculatura, care va putea funcţiona mai eficient şi cu un consum mai redus de energie, diminuând depozitul de ţesut adipos. Astfel cordul va putea funcţiona la parametrii fiziologici, având o tensiune arterială şi un puls la parametrii optimi.
 
3. Kinetoterapia, în cazurile de astenie de pimăvară, este esenţială. De preferat, este ca programul de kinetoterapie să fie personalizat şi realizat în aer liber, astfel încât să activeze diverse grupe musculare şi să secrete serotonina, substanţa responsabilă de starea de bine.
Urmărește CSID.ro pe Google News
10 mituri despre lentilele de contact
10 mituri despre lentilele de contact
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”