Cum îţi dai seama că ai glicemia crescută

Nivelul zahărului din sânge poate fi controlat dacă este atent monitorizat, mănânci sănătos şi ai un stil de viaţă activ.

Este foarte important să previi crizele de hiperglicemie, deoarece acestea pot duce la diabet şi alte afecţiuni asociate acestei maladii, precum bolile cardiovasculare, cele oftalmologice, leziunile picioarelor, accident vascular cerebral, infecţii şi problem dermatologice.


Din fericire, există câteva semnale pe care corpul tău ţi le dă atunci când nivelul glicemiei o ia razna. Deşi nu par grave, acestea trebuie luate în seamă şi, dacă persistă pe termen lung, trebuie să mergi la medic, pentru a evita apariţia unor boli grave.

Iată câteva dintre simptomele glicemiei crescute!

15 semne că ai glicemia ridicată

  • Vedere înceţoşată
  • Urinare frecventă (chiar şi în timpul nopţii)
  • Impotenţă
  • Pierderea sensibilităţii la nivelul membrelor inferioare sau superioare
  • Dificultăţi de concentrare
  • Gură uscată
  • Infecţii recurente
  • Tăieturi şi răni care se vindecă greu
  • Senzaţie de sete permanent
  • Probleme digestive
  • Piele uscată
  • Prurit (mâncărimi ale pielii)
  • Creşterea în greutate
  • Foamea excesivă
  • Oboseala constantă

Acestea simptome pot masca fie un nivel crescut al glicemiei, fie stresul, stilul de viaţă sedentar, răcelile sau alte probleme de sănătate. Dacă te confrunţi cu ele pe termen lung, nu ezita să mergi la medic pentru a afla cauza exactă.

Cele mai indicate alimente pentru menţinerea glicemiei sunt: ouăle, hummusul, broccoli, ceapa, nucile, cireşele, iaurtul, carnea de curcan, fasolea, merele, morcovii, sucul de ananas sau de roşii, portocalele, grepfrutul, bananele şi lintea.

Alimentele care trebuie consumate cu moderaţie, deoarece au un indice glicemic ceva mai ridicat, sunt orezul, mierea, pastele şi brânza, iar printre alimentele care trebuie evitate se numără pâinea albă, produsele de patiserie şi cartofii.

Citește și:
Glicemie crescută? Iată 10 alimente care reglează nivelul de zahăr
Care este glicemia normala? Cum păstrezi valorile glicemiei normale?
Diabetul zaharat si glicemia: tipuri, simptome, tratament
Exclusiv Online - 27.10.2016

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.