Dr. Marian Stamate, medic primar ORL, Spitalul Clinic Colţea, mesaj pentru pacienţi: „Staţi acasă, protejaţi persoanele în vârstă. Ajutaţi-ne să vă ajutăm!”

Un interviu exclusiv cu dr. Marian Stamate, medic primar ORL, despre epidemia de coronavirus din România, măsurile de protecţie şi testele insuficiente din spitale.
  • Publicat:
Dr. Marian Stamate, medic primar ORL, Spitalul Clinic Colţea, mesaj pentru pacienţi: „Staţi acasă, protejaţi persoanele în vârstă. Ajutaţi-ne să vă ajutăm!

Aflat în prima linie în lupta împotriva COVID- 19, unul dintre cei mai vocali medici în ceea ce priveşte realităţile din sistemul de sănătate, dr. Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Clinic Colţea, ne-a răspuns într-un interviu fulger despre cum se vede epidemia de croronavirus şi ce recomandări există pentru a ne proteja. De asemenea, medicul face precizări cu privire la alte afecţiuni cu care boala COVID-19 poate fi confundată şi îndeamnă populaţia să respecte regulile de autoprotecţie şi să rămână, pe cât posibil, într-un dialog de la distanţă cu medicul de familie la apariţia unor simptome neobişnuite.

Medicii ORL, în prima linie 

CSÎD: Care sunt specialităţile medicale „din prima linie” care pot diagnostica infectarea cu noul coronavirus?

Dr. Marian Stamate: În prima linie sunt medicii ORL, chirurgia oralo-maxo facială (OMF), pneumologia, UPU (medici din unităţile de primiri urgenţe), oftalmologie, boli infecţioase. Pe măsură ce boala avansează, pacienţii ajung în secţiile de terapie intensivă (ATI)

CSÎD: Din punct de vedere medical, care este denumirea ştiinţifică oficială pe care o are noul coronavirus? Cum este definit în ghidurile de specialitate?

Dr. Marian Stamate: Virusul se numeşte severe acute respiratory syndrome coronavirus 2  sau SARS-CoV-2. Boala se numeşte coronavirus disease sau COVID-19

CSÎD: Cum se face în spitalul dvs. diagnosticarea? Pe lângă simptomele relatate de pacient, mai există alte proceduri?

Dr. Marian Stamate: Se face triaj prin suspiciune clinică şi anamnestică – adică adunăm datele pe care pacientul ni le poate pune la dispoziţie.

CSÎD: În cât timp vin rezultatele? Ce se întâmplă cu pacienţii până la confirmarea sau infirmarea diagnosticului?

Dr. Marian Stamate: De obicei, rezultatele vin în 5 până la 7 ore. Pacienţii sunt izolaţi, pe cât posibil, până la confirmarea diagnosticului, apoi sunt luaţi cu izoleta, duşi la Matei Balş sau unde există recomandări de internare.

Simptomele coronavirusului, specifice şi în cazul altor boli

CSÎD: Pot fi confundate simptomele noului coronovarirus cu ale altor afecţiuni?

Dr. Marian Stamate: Da, simptomele pot fi similare cu alte boli, deopotrivă infecţioase si noninfecţioase.

Infecţioase:

  • Adenovirus – determină o varietate mare de afecţiuni, ce includ infecţii respiratorii, oculare şi gastrointestinale. Este transmis prin inoculare directă în conjunctiva ochiului, pe cale fecal-orală, prin picături de aerosoli sau expunere la ţesut şi sânge infectat.
  • Influenza (gripa comună)
  • Human metapneumovirus (HmPV) – un virus relativ recent descoperit care provoacă infecţii acute ale tractului respirator, întâlnit mai ales la copii
  • Parainfluenza – o familie de virus care  provoacă bonşiolite, inflamaţii faringiene (aşa numitul roşu în gât) – copiii sunt cei mai mari purtători şi surse de contaminare
  • Virusul sinciţial respirator (RSV) – afectează în mare parte copiii de până la 2 ani, manifestându-se ca o răceală, cu tuse productivă, nas iritat, stare de apatie.
  • Rinovirus – provoacă guturai, răceala comună.

Noninfecţioase:

  • Vasculită – este o boală inflamatorie care distruge vasele de sânge şi care se manifestă prin febră, pierdere în greutate, stare generală proastă, dureri, expectoraţie cu sânge etc.
  • Dermatomiozită – este o boală care afectează sistemul muscular, cauzând inflamaţii şi iertaţii pe piele. Simptomele bolii includ: crampele musculare, dificultăţile la înghiţire (disfagie), oboseala excesivă, scăderea neintenţionată în greutate, febra, respiraţie scurtă, inflamaţii ale plămânilor cauzate de aspiraţia lichidelor sau alimentelor în plămâni, ca urmare a tulburărilor de înghiţire

„Cea mai bună protecţie constă în izolare si distanţare socială”

CSÎD: Cum se protejează sau cum ar trebui să se protejeze medicii? Există tratament preventiv pe care să-l puteţi lua? Dacă da, poate fi valabil pentru restul populaţiei?

Dr. Marian Stamate: Medicii trebuie să fie protejaţi cu PPE (personal protection equipment).Există tratament ipotetic preventiv: isoprinosine, zinc, vitamina C etc. Poate fi valabil pentru restul populaţiei, cu avizul medicului. Cea mai bună protecţie constă în izolare si distanţare socială.

CSÎD: Este o perioadă care abundă de inepţii, sfaturi aiuritoare, panică generalizată. Care au fost cele mai aberante indicaţii/sfaturi de care aţi auzit?

Dr. Marian Stamate: Foarte multe, deopotrivă medicale, administrativ-guvernamentale, naturiste şi homeopate. Mult prea multe pentru a fi enumerate sau băgate în seamă…

„Câte cazuri testezi, atâtea cazuri descoperi…”

CSÎD: Cazurile confirmate până acum sunt un număr real? E mult, e puţin?

Dr. Marian Stamate: Mai în glumă, mai în serios, în acest moment, câte cazuri testezi, atâtea cazuri descoperi…

CSÎD: Cum afectează coronavirusul pacienţii cu alte afecţiuni din sfera ORL ?

Dr. Marian Stamate: În clinica noastră sunt deja pacienţi cu imunitatea compromisă (cancer în diverse stadii sau infecţii majore în sfera ORL), iar o infectare cu SARS-CoV-2  le-ar înrăutăţi prognosticul în mod semnificativ.

CSÎD: După experienţa dvs. din ultimele zile, ce mesaj le-aţi transmite pacienţilor?

  • Să stea acasă.
  • Să nu vină decât în caz de urgenţe serioase, preferabil după un consult telefonic prealabil cu medicul de familie la care sunt arondaţi. 
  • Să îşi izoleze membrii în vârstă ai familiei.
  • Să ajute cu tot ce pot personalul medical, prin orice mijloace, pentru că în acest fel se susţin pe ei înşişi.

Help us to help you!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Raluca Neagu
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân