Incontinenta urinara survenita dupa nasterea naturala

Incontinenta urinara survenita dupa nasterea naturala Incontinenta urinara survenita dupa nasterea naturala

Incontinenta urinara este una dintre cele mai neplacute consecinte ale nasterii naturale care poate aduce modificari ireversibile in organismul tinerei mame. Aceasta transformare devine un handicap major, mai ales cand nevoia de a merge la toaleta devine imperioasa.

Medicii spun ca acesta este primul semn al incontinentei urinare de efort. De aici si pana la a pierde o picatura, doua, trei de urina la tuse, stranut, ras, ridicat de greutati nu e decat un pas, pana la cantitati mai mari nu mai e mult si lucrurile merg in cascada, nu sunt reversibile, sustin specialistii care au studiat incontinenta urinara.

Astazi, milioane de femei din intreaga lume se plang de pierderea involuntara de urina care se poate agrava odata cu inaintarea in varsta si cu instalarea menopauzei. Mult timp, medicii nu au stiut care este cauza exacta a pierderii involuntare de urina. Studiile de urodinamica au aratat ca exista modificari importante la nivelul aparatului urinar.

“Ele constau intr-o slabire a sfincterului uretral, intr-o hipertensionare a muschiului care strange vezica si impinge urina in afara si intr-o schimbare de unghi intre uretra si vezica urinara. Din toate aceste cauze, apar aceste fenomene extrem de putin placute pentru femei” spune dr. Elena Voiculescu, medic primar obstetrica-ginecologie.

Mult timp, specialsitii au considerat ca gimnastica de recuperare perineala dupa nastere poate impiedica instalarea incontinentei, dar studiile recente au aratat ca in multe cazuri, exercitiile nu fac decat sa amane declansarea pierderii involuntare de urina.

O a doua metoda care s-a folosit pe scara foarte larga in ultimii 30 de ani in Romania a fost corectia prolapsului genital printr-o operatie de suspensie a vezicii si reasezare a muschilor ridicatori anali, dar aceasta metoda nu a dat rezultate decat in 70 la suta dintre cazuri. Astazi, incontinenta urinara poate fi ameliorata in 98 la suta dintre cazuri prin fixarea unor proteze care reusesc sa impiedice pierderea involuntara de urina. Interventia, desi este una chirurgicala, este minim invaziva si se poate face si cu anestezie locala.

“Se face pe cale vaginala, cu 2 cicatrici de jumatate de centimetru in pliurile inghinale si o cicatrice de un centimetru la nivel vaginal care nu se vede si care nu necesita decat spitalizare de 24 de ore. Daca la metodele clasice de operatie, pacienta necesita un repaus sexual de multe saptamani, necesita un repaus fizic de luni de zile, acum dupa 3 saptamani, maximum o luna, pacienta este exact ca inainte de interventie” spune dr. Elena Voiculescu, medic primar obstetrica-ginecologie.

In lume, medicii reusesc sa vindece incontinenta urinara si prin injectarea unor substante care resusesc sa refaca functia deteriorata a sfincterului. Pentru ca substantele se resorb, efectul tratamentului dureaza 3, 4 ani, dar sunt si substante care pot ramane permanent in organism. In cazul pacientilor care sufera de incontinenta cronica, medicii recomanda eliminarea cofeinei din dieta si imbogatirea acesteia cu alimente care sa contina fibre vegetale.


Citeste si Pierderea sarcinii

Exclusiv Online - 18.08.2008

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.