Legătura dintre aftele bucale şi alimentaţie

Aftele bucale sunt acele pete extrem de dureroase care apar în interiorul cavităţii bucale: pe gingii, în cerul gurii sau pe partea interioară a obrazului.
  • Publicat:
Legătura dintre aftele bucale şi alimentaţie

Aftele bucale sunt dureroase, te împiedică să vorbeşti sau să te hrăneşti. Alimentaţia are un rol esenţial în acest proces. Medicul stomatolog Adrian Mina ne explică ce reprezintă, de fapt, această afecţiune şi cum este bine să acţionăm pentru a o trata.

 „Aftele bucale reprezintă acele pete extrem de dureroase care apar în interiorul cavităţii bucale: pe gingii, în cerul gurii, pe limbă, sub limbă sau pe partea interioară a obrazului. Cauzele care duc la apariţia acestora sunt diferite, nu s-au stabilit cu exactitate, însă printre acestea se numără consumul de lactate, brânzeturi fermentate, fructe de pădure, alcool sau oleaginoase (nuci, migdale, alune, etc.). Apariţia aftelor este influenţată şi de alte situaţii. Atunci când se produce o leziune în interiorul gurii, oricât de mică ar fi ea,  prin periaj sau din alte motive, există o predispoziţie ca ele să se formeze”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.

Aftele: de câte tipuri sunt

Aftele bucale pot fi de două feluri: minore sau majore. „Cele minore au o dimensiune mică şi pot fi singulare sau multiple. Însă, cele majore pot ajunge până la dimensiunea unei monede de 50 de bani. Acestea sunt foarte dureroase.

Am întâlnit câţiva pacienţi care sunt mereu afectaţi de aceste afte bucale, iar cele majore sunt cel mai greu de suportat pentru că pot ajunge până la dimensiunea unei monede de 50 de bani şi au un impact negativ asupra întreg corpului. Provoacă o stare generală de disconfort: nu poţi mânca, nu poţi vorbi şi dor extrem de tare când sunt atinse cu limba. Este foarte important ca persoanele care dezvoltă o aftă majoră să nu se sperie de dimensiunea acesteia, chiar dacă este o leziune care poate acoperi o suprafaţă mare din piele. Am avut pacienţi care au crezut că s-au îmbolnăvit de cancer. Aftele minore sunt la fel de neplăcute, mai ales atunci când se formează mai multe una lângă cealaltă”, spune Dr. Adrian Mina.

Aftele: cât de uşor se vindecă

„Noi medicii avem o vorbă: >, menţionează medicul stomatolog.

Aftele: cum se tratează

Tratamentele care există pe piaţă nu vindecă aftele bucale. „Acestea au un ciclu de viaţă de 13-14 zile, în care se formează, ajung la apogeu, după care se retrag treptat. Tratamentele de care dispunem la această oră ajută la ameliorarea durerii. Înainte se folosea nitratul de argint care se aplica pe zona afectată. Cum tehnologia a evoluat enorm în ultimii ani, acum putem folosi laserul pentru a le cauteriza. În urma acestei intervenţii, durerea dispare complet. O altă variantă este să folosim acele geluri pe bază de acid hialuronic. Acestea creează o peliculă protectoare şi dispare sezaţia de disconfort resimţită în momentul în care aftele ajung în contact cu saliva sau sunt atinse”, adaugă medicul Adrian Mina.

Dacă suferi şi tu de aceste afecţiuni, stai liniştit, înarmează-te cu multă răbdare, foloseşte un gel protector ori apelează la medicul stomatolog. În plus, stai fără grijă, dearece aftele nu se transmit persoanelor cu care intri în contact.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Depresia sezonieră: cum se tratează
Depresia sezonieră: cum se tratează
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”