Metode de tratament pentru varice

Ştiaţi că din cauza unor „banale” varice pot apărea răni deschise (ulcere) la nivelul gambei sau cheaguri de sânge (trombi) care blochează circulaţia sangvină?
  • Publicat:
Metode de tratament pentru varice

Varicele sunt unele dintre cele mai răspândite afecţiuni de pe glob, fiind întâlnite la aproximativ 50% din populaţie.

În ţara noastră se estimează că 1 din 5 români suferă de varice, potrivit studiului VeinConsult, cel mai mare studiu epidemiologic cu privire la boala venoasă cronică.

Cu toate acestea, foarte puţini români conştientizează gravitatea varicelor şi se adresează medicului doar atunci când devin foarte supărătoare sau, mai rău, când apar complicaţii de temut: ulcer varicos, tromboflebită superficială sau profundă.

Ştiaţi că din cauza unor „banale” varice pot apărea răni deschise (ulcere) la nivelul gambei sau cheaguri de sânge (trombi) care blochează circulaţia sangvină? Aceste riscuri ar putea fi evitate dacă varicele sunt tratate din timp.

În prezent, există soluţii moderne şi eficiente pentru prevenirea şi tratarea varicelor.

Simptome ale bolii venoase cronice

Adesea ignorate şi considerate greşit doar o problemă estetică, varicele reprezintă o afecţiune medicală complexă, cu numeroşi factori de risc şi complicaţii redutabile. Ştiaţi că din cauza unor „banale” varice pot apărea răni deschise (ulcere) la nivelul gambei sau cheaguri de sânge (trombi) care blochează circulaţia sangvină? Ei bine, în aceste stadii avansate, boala venoasă cronică devine de-a dreptul invalidantă.

Boala are o evoluţie silenţioasă, care la debut nu este alarmantă pentru pacienţi. Mulţi consideră că primele simptome sunt o consecinţă firească a activităţii zilnice. Orele prelungite de stat în picioare sau la birou, obiceiul de a purta încălţămite şi îmbrăcăminte departe de a fi confortabile, expunerea la căldură şi mulţi alţi factori afectează sănătatea picioarelor.

Astfel apar simptome precum durerile difuze la nivelul gambei, senzaţia de „picioare grele” sau „picioare obosite”, furnicăturile, umflarea gleznelor. În lipsa tratamentului adecvat, boala evoluează spre stadii severe: apariţia venelor varicoase, dilatate, modificări trofice la nivelul pielii neprovocate de lovituri, ulcer de gambă (rană deschisă care nu se vindecă), tromboflebită (trombi sau cheaguri de sânge pe venă).

Cu cât boala venoasă este lăsată să avanseze, cu atât suprafaţa gambei afectate de leziuni este mai mare. Din păcate, de regulă, pacienţii se prezintă la medic în aceste stadii grave, greu de tratat.

Varice – Factori de risc

Femeile sunt de patru ori mai predispuse de a dezvolta boala varicoasă faţă de bărbaţi. Potrivit statisticilor VeinConsult, 80% dintre persoanele cu varice sunt femei, pe când în rândul bărbaţilor afecţiunea se regăseşte în proporţie de 20%. Principalul factor declanşator este ereditatea. Se apreciază că până la 80% dintre cazurile de varice primare sunt moştenite genetic. Există însă şi factori externi care favorizează apariţia bolii venoase cronice:

  • statul prelungit în picioare (ortostatismul) sau posturile vicioase la birou,
  • obezitatea,
  • expunerea la temperaturi extreme (căldură sau frig),
  • sedentarismul,
  • imobilizarea prelungită,
  • sarcina şi perioada după naştere,
  • anticoncepţionalele orale,
  • fumatul.

Sarcina reprezintă o perioadă cu risc major în ceea ce priveşte apariţia varicelor, în special din al treilea trimestru. De ce? Odată cu avansarea sarcinii, presiunea şi greutatea sunt puse în mare parte pe membrele inferioare. Apoi, în corpul gravidei au loc numeroase modificări hormonale, care afectează şi pereţii venelor. Acestea se dilată mai uşor, favorizând astfel apariţia varicelor.

Sfaturi pentru prevenirea varicelor

Pentru a preveni apariţia bolii venoase cronice, medicii recomandă exerciţiile fizice care stimulează circulaţia sângelui. Mergeţi pe jos cel puţin 2-3 km pe zi, practicaţi înotul, ciclismul. Este foarte important să evitaţi perioadele lungi de stat în picioare sau de stat nemişcaţi pe scaun ore în şir.

Pentru cei care petrec mult timp la birou se recomandă un set de exerciţii ritmice pentru picioare, care ajută la o mai bună circulaţie a sângelui. Totodată, se recomandă evitarea posturii pe scaun „picior peste picior”, care îngreunează circulaţia.

De asemenea, este indicat a se renunţa la purtarea hainelor prea strâmte (de tip jeans, colant), a ciorapilor care blochează circulaţia şi produc inflamarea venelor. Purtarea zilnică a tocurilor înalte este un alt obicei dăunător care ar trebui evitat. Ideală este încălţămintea cu toc de 4-5 cm.

Metode de tratament pentru varice

  • Scleroterapie venectazii
     
  • Scleroterapie ghidata ecografic pentru venele perforante ale ulcerelor venoase (varicoase)
     
  • Flebectomii simple
     
  • Cura chirurgicala a varicelor prin chirurgie clasica (stripping inversant si flebectomii)
     
  • Chirurgia minim invaziva a varicelor cu laser endovenos
     
  • Chirurgia minim invaziva a varicelor cu radiofrecventa

Complicaţii ale varicelor netratate

Din cauza lipsei unui tratament corespunzător al varicelor, pot surveni unele complicaţii precum:

  • Tromboza venoasă (formarea unui cheag de sânge care poate ajunge la inimă şi poate fi fatal)
     
  • Ulcerul venos (varicos) care este greu de tratat şi a cărui vindecare necesită timp şi răbdare.

Alături de regulile privind stilul de viaţă, medicii spun că instituirea precoce a unui tratament local este esenţială pentru prevenirea complicaţiilor grave ale varicelor.

Tromboflebita, o complicaţie a bolii venoase cronice

Heparina este o substanţă recomandată în tratamentul tromboflebitei deoarece are proprietăţi anticoagulante. Înglobată în nişte molecule numite lipozomi, heparina pătrunde mai bine în straturile profunde ale pielii şi are un efect anticoagulant mai îndelungat datorită eliberării gradate a heparinei din lipozomi. Acest sistem original de transport al heparinei – lipozomal – face posibilă penetrarea cu uşurinţă a stratului cornos şi pătrunderea în microcirculaţie a întregii cantităţi de heparină administrată. Studiile arată că administrarea locală de heparină sodică lipozomală poate reduce în mod semnificativ simptomele bolii venoase cronice şi poate preveni apariţia cheagurilor de sânge (trombi).

Heparina sodică lipozomală sub formă de spray poate fi administrată şi femeilor gravide, întrucât s-a demonstrat că aceasta nu trece de bariera placentară. În plus, este uşor de aplicat local, prin pulverizare, fără să necesite masaj.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”