Sindromul ovarelor polichistice: reguli de dietă

FOTO:123rf.com FOTO:123rf.com

Atunci când ne gândim la sindromul ovarelor polichistice, facem asocierea cu o problemă ginecologică, iar asta din cauza cuvântului ”ovare” din denumire. De fapt, sindromul ovarelor polichistice este o afecţiune endocrină care duce la distrugerea hormonilor din corp. Multe organe devin victimele acestui sindrom, iar ovarele se numără printre acestea. Astfel, este afectat întregul sistem endocrin, de la pancreas (care produce insulină) şi tiroidă, până la glanda pituitară. Pentru că dieta joacă un rol important în menţinerea sistemului endocrin al corpului, femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice pot scăpa sau ameliora simptomele care apar în urma acestei afecţiuni, dacă sunt atente la ceea ce mănâncă.

Ce este sindromul ovarelor polichistice

De cele mai multe ori, această afecţiune este confundată, deoarece nu există un test care să ofere un diagnostic exact. Deşi este greu de diagnosticat este o afecţiune des întâlnită, care afectează una din 10 femei, în Statele Unite. Diagnosticul se poate face pe baza examinării cu ultrasunete pentru descoperirea chisturilor la ovare. Testele hormonale de sânge pot fi şi ele folosite, din moment ce femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice au un nivel crescut de hormoni androgeni sau hormoni masculini. Toate acestea pot cauza simptome fizice uşor de observat. De exemplu, unele femei se confruntă cu părul crescut pe faţă sau corp sau acnee abundentă, în timp ce altele pot avea un ciclu menstrual neregulat, mai puţin de nouă pe an sau se confruntă cu sângerări frecvente din cauză că nu ovulează regulat (ceea ce duce la infertilitate). De asemenea, mai poate duce şi la tensiune ridicată sau nivelul anormal de colesterol şi creştere în greutate.

Sindromul ovarelor polichistice şi insulina

Pe lângă nivelul ridicat de hormoni masculini, femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice au şi un nivel ridicat de insulină. Celulele lor nu răspund normal hormonului, o problemă numită rezistenţa la insulină, aşadar aceasta se produce în sânge. Consumăm alimente care necesită insulina produsă de pancreas, iar atunci când corpul nu răspunde acestei cantităţi de insulină, trebuie să producă mai multă pentru a scădea nivelul glicemiei. Astfel, pancreasul lucrează mai mult. Femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice sunt predispuse riscului de a se confrunta cu diabetul. Dacă pancreasul nu poate produce suficientă insulină pentru a controla glucoza din sânge, apar diabetul şi consecinţele medicale ale nivelului crescut de glucoză. Dar cu ajutorul exerciţiilor şi dietei, acest nivel al insulinei poate fi scăzut. Dietele cu mai puţini carbohidraţi au şanse mai mici să stimuleze nivelul crescut de insulină care, la rândul său, să crească producţia de hormoni adrogeni.

Sindromul ovarelor polichistice: dietă

Urmând o dietă scăzută în carbohidraţi poate ajuta femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice, fiind nevoie de un consum mai mare de proteine şi legume. Poţi începe cu o farfurie cu legume şi proteină şi să renunţi la carbohidraţi precum făină albă şi zahăr adăugat care duc la creşterea secreţiei de insulină. Este recomandat ca femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice să consume undeva între 40 şi 50 de grame de carbohidraţi, pe zi. Dar asta nu înseamnă că dieta ta trebuie să conţină tot timpul numai proteină. Pentru a asigura consumul suficient de fibre şi vitamine, în special din legume, nu ar trebui să lipsească din meniul tău spanacul, broccoli, ciupercile sau conopida.

Dieta ketogenică poate fi o alegere sănătoasă pentru sănătatea ta, mai ales că este limitat consumul de carbohidraţi, iar printre beneficiile acestei diete în cazul femeilor care suferă de sindromul ovarelor polichistice se numără şi îmbunătăţirea raţiei hormonale şi a fertilităţii.

Citește și:
Testul Papanicolau: când şi de ce trebuie făcut
Estetica ginecologică fără bisturiu: rejuvenarea vaginală şi albirea zonei genitale
Disfuncţia erectilă: investigaţii şi tratamente
Exclusiv Online - 14.01.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.