Spălatul pe mâini: cum şi când e corect să ne spălăm pe mâini

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Atingerea reprezintă una dintre modalităţile prin care noi, oamenii, comunicăm. Dacă ar fi să ţinem cont de câte ori am atins ceva, inclusiv nasul, ochii sau gura, cel mai probabil am renunţa la numărătoare încă din primele minute. Pe cât de natural este acest gest, pe atât de expuşi suntem la mii de bacterii şi germeni în fiecare zi. Aşadar, spălatul pe mâni într-o manieră corespunzătoare ne ajută să eliminăm microorganismele şi să ne menţinem sănătoşi, dar şi pe cei din jurul nostru.

Spălatul pe mâini cu apă şi săpun este esenţial pentru o igienă corectă, ţinând astfel la distanţă bolile care pot afecta atât persoanele sănătoase, cât şi pe cele cu un sistem imunitar scăzut. Printre acestea se pot număra infecţiile respiratorii (pneumonia) sau chiar infecţiile gastrice care pot cauza diaree. Multe dintre aceste afecţiuni pot fi fatale pentru copii şi bebeluşi, mai ales că aceşti germeni pot fi transmişi fără să fii răcit.

Cum e bine să ne spălăm pe mâini?

Spălatul pe mâini cu apă şi săpun ajută la reducerea bacteriilor spre deosebire de spălatul pe mâini doar cu apă. Săpunul antibacterian nu este necesar în fiecare zi, dar un săpun obişnuit poate fi extrem de eficient.

Paşii pentru spălarea corectă a mâinilor:

  • Clăteşte mâinile sub apă, la o temperatură confortabilă. Apa caldă nu este mai eficientă în uciderea germenilor faţă de apa rece.
  • Aplică pe mâini săpunul preferat. Poate fi o formulă luchidă, solidă, tip spumă sau hidratantă.
  • Spală bine mâinile timp de cel puţin jumătate de minut sau mai mult. Asigură-te că speli palmele, încheieturile, unghiile şi chiar spaţiile dintre degete.
  • Clăteşte şi usucă bine.
  • Dacă foloseşti o toaletă publică foloseşte un şerveţel pentru a deschide uşa la ieşire.

Când ne spălăm pe mâini?

Spălatul pe mâini în mod frecvent este un obicei pe care trebuie să-l ai în fiecare zi. Cele mai importante momente în care trebuie să te speli pe mâini sunt:

  • Înainte şi după ce termini de pregătit mâncarea, mai ales dacă ai gătit pui, ouă, peşte sau orice alt tip de carne;
  • Înainte să mănânci sau să bei ceva;
  • Înainte şi după ce mergi la toaletă, fie că eşti acasă sau într-o toaletă publică;
  • După ce ai schimbat scutecul bebeluşului sau l-ai ajutat pe cel mic să meargă la toaletă;
  • Înainte să-ţi schimbi lentilele de contact;
  • După ce ţi-ai suflar nasul sau ai strănutat, mai ales dacă eşti răcit;
  • Înainte să iei pastilele sau picăturile pentru ochi;
  • După contactul sexual;
  • Înainte de a trata o rană sau arsură;
  • După ce ai intrat în contact cu o persoană răcită;
  • După ce ai folosit transportul în comun;
  • După ce ai pus mâna pe bani şi bonuri;
  • După ce ai dus gunoiul;
  • După ce ai intrat în contact cu suprafeţe vizibil murdare;
  • După ce ai hrănit animalul de companie sau chiar după ce te-ai jucat cu el sau l-ai dus la plimbare;
Citește și:
Dezvoltarea facială şi cauzele respiraţiei deficitare la copii
Epidemie gripă - De ce să nu duci copilul bolnav la creşă
Îngrijirea pielii din jurul ochilor: cum prevenim îmbătrânirea prematură
Exclusiv Online - 01.02.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.