Sumarul de urină: ce presupune şi de ce trebuie făcut

O analiză a urinei presupune un test de laborator al acesteia, denumit în mod obişnuit de către profesioniştii medicali drept "sumar de urină". Urina este evaluată pentru prezenţa anumitor substanţe chimice. De asemenea, se va realiza şi un examen microscopic al urinei pentru a căuta anomalii. De ce este important sumarul de urină şi de ce ar fi bine să se încadreze în setul tău de analize de rutină? – află mai departe!

Sumarul de urină: de ce se face?

O analiză a urinei este indicată în cazul anomaliilor urinare, cum ar fi creşterea producţiei de urină, frecvenţa urinară crescută, urina cu sânge sau culoarea anormală a acesteia. Acest test poate fi de asemenea util în cazurile de febră inexplicabilă, pierderea poftei de mâncare sau scăderea bruscă şi inexplicabilă în greutate. O analiză de urină este adesea efectuată atunci când este indicată de rezultatele unei ecografii, rezultatele testelor de sânge care indică o problemă cu sistemul urinar sau ca urmare a examinării fizice atunci când sunt detectate anomalii, precum şi ca examen de rutină în evaluarea sănătăţii noastre.
Orice evaluare medicală în cazul sănătăţii sau bolii ar trebui să includă o analiză a urinei. Rezultatele analizei de urină pot oferi o idee asupra nivelului de hidratare şi funcţiei renale; poate indica de asemenea inflamaţii sau infecţii în tractul urinar. Nu există nicio contraindicaţie reală pentru efectuarea acestui test. Chiar şi rezultatele normale ajută la determinarea stării de sănătate sau excluderea anumitor boli.

Poate că ai observat deja că de fiecare dată când mergi la analizele de rutină, medicul recomandă şi examinarea sumarului de urină. În mod similar, atunci când te adresezi medicului pentru o anumită afecţiune specifică, atunci este foarte posibil să ţi se recomande, alături de alte teste şi sumarul de urină. Acest test este necesar deoarece urina furnizează date considerabile medicului pentru a stabili cauza bolii tale. Examinarea urinei este foarte importantă deoarece indică starea sănătăţii tale generale. O analiză a urinei se face din mai multe motive:
• Pentru a ţi se controla starea generală a sănătăţii: medicul tău poate recomanda o analiză urinară ca parte a unui examen medical de rutină, examinarea sarcinii, pregătirea pre-chirurgicală sau admiterea în spital pentru a examina o varietate de tulburări, cum ar fi diabetul, bolile renale şi afecţiunile hepatice.
• Pentru a diagnostica o afecţiune medicală: Medicul tău îţi poate sugera o analiză a urinei dacă prezinţi dureri abdominale, dureri de spate, urinare frecventă sau dureroasă, sânge în urină sau alte probleme urinare. O analiză a urinei poate ajuta la diagnosticarea cauzei acestor simptome.
• Pentru a monitoriza o afecţiune medicală: dacă ai fost diagnosticat cu o afecţiune medicală, cum ar fi boala rinichilor sau o boală a tractului urinar, medicul îţi poate recomanda o analiză urinară în mod regulat pentru a-ţi monitoriza starea şi tratamentul.

Sumarul de urină arată sănătatea rinichilor

După cum ştim, rinichii sunt responsabili pentru calitatea urinei. În plus, urina conţine reziduuri eliminate din sânge printr-un proces de filtrare efectuat de rinichi. De fapt chiar şi starea de sănătate a rinichiului poate fi evaluată printr-un examen de urină.

Sumarul de urină: caracteristici

În cazul pacienţilor care suferă de afecţiuni renale cronice, examinarea periodică a urinei va ajuta medicul să constate sănătatea rinichiului. De exemplu, prezenţa proteinei dincolo de un anumit nivel ar fi un indicator pentru evaluarea stării de sănătate a rinichiului. Interesant, în unele cazuri, câţiva oameni pot elibera excesul de proteine doar ocazional. Prin urmare, în cursul examinării urinei, s-ar putea să nu fi fost eliberat excesul de proteine. Din acest motiv medicul poate sugera analize repetate ale urinei pentru a evalua starea de sănătate a rinichiului.
Procesul de analiză a urinei este în mod normal grupat în trei părţi, şi anume examinarea vizuală a coloanei urinare, examinarea prin intermediul băţului şi examenul microscopic. Tipul examinării depinde în mod normal de boala suspectată. În plus, în funcţie de rezultatele analizei de urină, medicul poate sugera să urmezi şi alte teste de urină.
Uneori, precizia rezultatelor analizei de urină poate fi afectată datorită anumitor medicamente pe care le iei sau deshidratării precum şi din cauza altor diverse motive. În astfel de cazuri, medicul îţi poate sugera să repeţi examenul de urină după câteva zile.
În unele cazuri, medicul poate furniza anumite instrucţiuni înainte de colectarea urinei pentru o examinare aprofundată. Urmează aceste instrucţiuni cu scrupulozitate; la urma urmei, instrucţiunile sunt de dragul sănătăţii şi beneficiilor.

Citește și:
VSH: o analiză importantă
Analize importante recomandate la început de an
Analiza care îţi arată dacă rişti să suferi un atac de cord
Exclusiv Online - 08.02.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.