Tuberculoza: consecinţe grave

România are cea mai ridicată rată de tuberculoză din Uniunea Europeană şi peste o treime dintre cazurile rezistente la medicamente, fiind una din cele 18 ţări cu prioritate ridicată în combaterea acestei boli în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Deşi este o boală transmisibilă, poate fi vindecată, însă un mare aport în acest proces îl are educaţia populaţiei, care trebuie să pornească de la o informare corectă şi concretă, provenită din surse credibile, transmisă prin canale de comunicaţie adecvate.

La nivel mondial se fac eforturi susţinute pentru a se obţine eradicarea tuberculozei, dar şi prevenirea apariţiei cazurilor noi. ”14 agenţii ale Naţiunilor Unite au decis să-şi unească forţele pentru a opri trei dintre cele mai letale boli transmisibile din regiunea europeană: tuberculoză, HIV şi hepatite virale. În regiunea noastră, scăderea tuberculozei este cea mai rapidă la nivel global, dar nu suficientă pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili dintre noi: persoanele cu venituri scăzute, şomerii, migranţii, persoanele fără adăpost, etc. Coinfecţia TB- HIV în regiunea noastră a crescut cu 40% în ultimii 5 ani. Când vorbim de tuberculoză multidrog rezistentă, cele mai afectate 18 ţări sunt din regiunea noastră, iar printre acestea se află şi România”, a atras atenţia dr. Miljana Grbic, şeful biroului pentru România al OMS.

Tuberculoza - cine se poate îmbolnăvi

Tuberculoza poate afecta pe oricare dintre noi, în orice etapă a vieţii. Putem contribui la creşterea responsabilităţii individuale în ceea ce priveşte menţinerea propriei sănătăţi, dar şi la eliminarea discriminării şi stigmatizării cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu tuberculoză. Obiectivul 3 de dezvoltare durabilă dedicat sănătăţii prevede eradicarea epidemiei de tuberculoză până în anul 2030. În ciuda progreselor făcute, tuberculoza rămâne o provocare pentru România a afirmat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială.

Tuberculoza - poate duce la surditate

”Unul dintre efectele secundare ale tratamentului pentru tuberculoză este pierderea auzului, ceea ce înseamnă un cost enorm pentru pacient şi familia lui, dar şi pentru sistemul de sănătate. Un implant cohlear costă peste 20.000 de euro. Îmi doresc ca în România oamenii să se vindece de tubeculoză, dar fără să surzească”, a declarat Ştefan Răduţ, vicepreşedinte ASPTMR şi vicepreşedinte nou ales al TB Europe Coalition.

Tuberculoza - noi terapii

”Noile terapii au mult mai puţine efecte secundare şi ne aşteptăm să fie mult mai eficiente. Dacă vor fi introduse pe scară largă, aceste medicamente vor înlătura problema auditivă în cazul multor români trataţi pentru tuberculoza multidrog rezistentă”, a afirmat Jonathan Stillo, antropolog american implicat, de mulţi ani, în adresarea tuberculozei în România.

În România,Legea Tuberculozei a primit aviz pozitiv la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, iar pe lista de medicamente compensate au fost introduse molecule noi pentru tratamentul tuberculozei multidrog rezistente. ”Însă suntem doar la o treime din drum. Încă avem tuberculoză la copii, care se îmbolnăvesc doar dacă stau în preajma adulţilor contagioşi. Este clar că încă nu avem un sistem care să detecteze cazurile noi de tuberculoză cât mai rapid posibil.

Un pacient cu tuberculoză multidrog rezistentă are numeroase nevoi: de hrană, de medicamente, de susţinere psihologică, socială, chiar şi financiară, deoarece nu pot menţine un serviciu în acelaşi ritm ca înainte. Programul de control al tuberculozei este insuficient finanţat, iar profesioniştii trebuie susţinuţi în demersul lor profesional”, a atenţionat Cătălina Constantin, preşedintele ASPTMR.

Citește și:
Cros în favoarea pacienţilor cu epilepsie - aleargă şi tu
Limfadenopatia: ce boli poate ascunde inflamarea ganglionilor limfatici
Exclusiv Online - 26.10.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.