Solutie anti ţânţari şi anti insecte preparată în casă

Muşte, ţânţari, furnici, gândaci şi alte insecte sâcâitoate… vara întâlneşti din plin.

Dacă spray-urile anti insecte din comerţ nu sunt pe placul tău, din cauza mirosului puternic sau a ingredientelor toxice, află că există numeroase soluţii naturale, la îndemână, prin care te poţi proteja de înţepăturile de insecte.

Iată cum poţi prepara la tine acasă diferite soluţii care alungă insectele din încăpere şi te ţin la distanţă de nesuferitele mâncărimi şi iritaţii specifice sezonului estival.

Soluţie repelentă contra ţânţarilor făcută în casă pe bază de busuioc

Te-au chinuit ţânţarii, iar acum toată pielea te mănâncă de la înţepăturile lor? Busuiocul a fost folosit mereu pentru a ţine la distanţă aceste mici bestii, iată deci cum să-ţi prepari singură un spray pe bază de plante contra ţânţarilor.

Ingrediente:

- 1 cană cu varf plină cu frunze de busuioc proaspete
- 10 picaturi de ulei esenţial de busuioc
- 1/2 cană (120 ml) de apă clocotită
- 120 ml de alcool rafinat (sau vodka)

Mod de preparare:

Puneti frunzele de busuioc într-un recipient de sticlă peste care turnaţi apa clocotită şi lăsaţi la infuzat timp de aproximativ 3 ore. Stoarceţi apoi bine frunzele şi strecuraţi lichidul rezultat pentru a-l amesteca cu vodca/alcool, uleiul esenţial de busuioc şi în final turnaţi-l într-un pulverizator. Se aplică pe piele, dar se agită de fiecare dată, înainte de a fi folosit.

Soluţie repelentă contra gândacilor făcută în casă

Uleiurile esentiale sunt ingredientele active în soluţiile pentru combaterea insectelor de casă. Ales cum trebuie, uleiul esenţial va alunga insectele în direcţia opusă. Pentru 240 ml de soluţie de combaterea insectelor veţi avea nevoie în total de aproximativ 40-50 de picături de uleiuri esenţiale. Evident puteţi folosi un singur tip de ulei esential, sau puteţi amesteca mai multe feluri după cum se potrivesc.

Uleiurile esenţiale recomandate în combaterea insectelor de casă sunt oricare dintre următoarele plante: citronella, lavandă, rozmarin, cimbru, busuioc, eucalipt, mentă, lemongrass, cuişoare, cedru, geranium.
Puteţi încerca de exemplu combinaţiile: lemongrass cu citronella şi busuioc sau lavanda cu geranium şi mentă.

În afară de uleiuri esenţiale mai ai nevoie de o soluţie “de bază”, care poate fi pe bază de ulei (gen ulei de cocos, de migdale, ulei de măsline) sau de alcool, dar niciodată apă, deoarece în apă proprietăţile se pierd, efectele se diminuează. Poţi folosi alcool rafinat sau vodca, dacă aveţi alcool dublu rafinat îl puteţi dilua în prealabil cu apă distilată (în părţi egale).
Deci, în final amesteci cele 40-50 de picături de ulei esenţial cu 240 ml de soluţie de bază şi le pui într-un pulverizator pentru a-l folosi uşor.

Soluţie repelentă contra insectelor (ţânţari, muşte şi alte insecte specifice sezonului cald)

Ingrediente:

• 2 linguri de alcool (sau vodca)
• 2 linguri de ulei, oricare din acestea (sau combinate): ulei de seminte de struguri, ulei de jojoba,
ulei de migdale, ulei de măsline sau ulei de neem.
• 100-110 picături din amestecul următor de uleiuri esenţiale: 55 picături ulei esenţial de eucalipt (nu este recomandat pentru utilizare la copii sub 3 ani) + 15 picături ulei esenţial de lemn de cedru + 15 picături ulei esenţial de lavandă + 15 picături ulei esenţial de rozmarin.
Adaugă toate aceste ingrediente într-un pulverizator. Agită bine, înainte de fiecare utilizare.

Important:

-  femeile care sunt însărcinate sau care alăptează ar trebui să consulte un medic înainte de a utiliza uleiurile esenţiale;
- aveţi mare grijă când utilizaţi uleiurile esenţiale în preajma copiilor mai mici de 3 ani
(efectuaţi întotdeauna un test pe piele pentru a verifica o eventuală reacţie alergică înainte de a-l utiliza)
- puneţi etichete pe recipientele în care aţi pregătit amestecul pentru a nu uita ce aveţi în ele
- păstraţi amestecul în sticle de culoare închisă, în locuri răcoroase.

Citește și:
Soluţii anti-insecte. Cum scăpăm de muşte şi ţânţari pe timp de vară?
Ce pericole ascund înţepăturile de insecte şi cum să ne ferim de ele
Hainele viu colorate si parfumurile puternice – magnet pentru insecte
Exclusiv Online - 16.07.2015 Sursă foto: Shutterstock

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.