Cum vor arăta oamenii peste 1000 de ani!

Conform Mediafax, oamenii vor fi foarte diferiţi peste 1.000 de ani. Cercetători canadieni susţin că schimbările climatice, inteligenţa artificială şi mutaţiile genetice vor conduce la modificări drastice în privinţa aspectului şi conduitei.

Potrivit experţilor de la AsapScience, citaţi de Daily Mail, omul ar putea să aibă ochii roşii din cauza mutaţiilor pe care este posibil să le sufere ADN-ul nostru, iar pielea va fi mult mai închisă la culoare ca o consecinţă a încălzirii globale.

Cei AsapScience descriu într-un material video un scenariu ipotetic legat de modul în care corpul omenesc ar putea fi în parte o maşinărie. În plus, am putea avea abilitati supraomeneşti, prin mutaţii genetice.

"În viitor, nanoboţii vor fi parte integrală a organismului nostru şi ne vor consolida abilităţile", se precizează în clip.

"Nu vom mai fi limitaţi la propriul trup, vom fi un amestec de biologic şi tehnologie", explică savanţii.

Evoluţia ştiinţei va face ca generaţiile viitoare să aibă oameni din ce în ce mai inteligenţi şi mai atractivi din punct de vedere fizic. Dar în acelaşi timp cu inteligenţa, puterea şi frumuseţea, similitudinile genetice sau lipsa diversităţii pot fi provoca o nouă maladie a viitorului, ce ar putea distruge întreaga rasă umană, avertizează oamenii de ştiinţă.

Citește și:
6 luni de casting pentru Poveste de dragoste
Renunţi la sex, trăieşti 150 de ani!
Kate Hudson devine scriitoare!
Exclusiv Online - 26.10.2015

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.