Ellie White, weekend prelungit la Târgul de Crăciun din Viena- GALERIE FOTO

Dacă ar fi să facem un TOP al Târgurilor de Crăciun din întreaga lume, cu siguranţă în capul listei se clasează Târgul de Crăciun din Viena. În acest an, Ellie White s-a putut bucura mai devreme decât de obicei de atmosfera Crăciunului şi de frumuseţea din Viena, petrecând o vacanţă pentru câteva zile într-unul dintre cele mai frumoase oraşe. Din păcate pentru artistă, aceasta a fost singura perioadă în care a putut pleca din ţară, mai ales că până după Revelion are programat un maraton de concerte.

Galerie foto

vezi galeria 4 foto

Cântăreaţa a avut parte de un weekend prelungit alături de partenerul ei de viaţă, profitând din plin de unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa care, după cum bine ştim, este lăudat pentru modul în care este decorat în perioada sărbătorior de iarnă. Cei doi au vizitat Târgul de Crăciun din Piaţa Primăriei (Rathausplatz), unde au gustat din preparatele tradiţionale vieneze, au patinat în aer liber, dar s-au bucurat şi de prezenţa luminiţelor spectaculoase şi a aranjamentelor. Bineînţeles, artista nu putea intra în atmosfera sărbătorilor fără să se simtă ca un copil, iar distracţia de a se da în carusel a fost şi ea nelipsită.

“Era o atmosferă de basm. Totul luminat feeric. M-am dat în carusel, ca un copil, am admirat caleaşca trasă de reni, copacii împodobiţi şi aranjamentele luminoase spectaculoase. Am ajuns apoi la Târgul Imperial de Crăciun din Michaelerplatz. Am colindat căsuţele din lemn şi ne-am răsfăţat cu turtă dulce şi băuturi calde. Era destul de frig, dar atmosfera aceasta frumoasă ne-a făcut să uitămde câte grade erau afară. Unul din locurile mele preferate este piaţa Catedralei Sfântul Ştefan. Şi acolo era amenajat un târg de Crăciun foarte frumos. În altă zi am ajuns şi la Palatul Schonbrunn, care este pur si simplu spectaculos. Am ajuns apoi şi în parcul de distracţii Prater unde, la fel, era amenajat un târg de Crăciun foarte frumos. Spre deosebire de alte vacanţe, nu am făcut multshopping, ci ne-am bucurat de fiecare clipă petrecută împreună, de întreaga atmosferă de basm în care am ajuns. Ne-am luat această mini-vacanţă acum, la mijlocul lui decembrie, pentru că apoi, de la Crăciun până după Revelion, voi avea multe concerte şi voi fi mai mult pe drum, în ţară, de la o localitate la alta. Sper ca după Revelion, în ianuarie, să ne mai alocăm câteva zile pentru o vacanţă, de această dată, într-un loc mai cald”, povesteşte Ellie White.

 

Citește și:
6 paradoxuri care te ajută să trăieşti o viaţă frumoasă
Irina Mohora a făcut 350 de copii fericiţi
Cum să nu te îngraşi de Sărbători: 3 trucuri simple
Exclusiv Online - 17.12.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.