Cum să-ţi faci un plan de dezvoltare personală de care să te ţii în noul an!

Mihaela Geicu, coach dezvoltare personală, ne spune cum să ne facem un plan pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții în noul an.
  • Publicat:
Cum să-ţi faci un plan de dezvoltare personală de care să te ţii în noul an!

Este final de an şi poate cea mai prielnică perioadă să luăm momentul de respiro la trecerea dintre ani, să ne îndreptăm gândurile către ce am realizat, dar şi către ce lucruri ne-au eşuat, să ne implicăm proactiv în organizarea propriei vieţi şi să ne îmbunătăţim direcţia în care mergem.

Despre asta e vorba când ne facem un plan de dezvoltare personală!

Desigur, un astfel de plan e nevoie să fie constant în viaţa noastră, însă finalul de an este un bun pretext de a ne reaminti acest lucru.

1 Ianuarie, un nou început!

E important ca la sfârşit de an să îţi pui întrebări referitoare la tine şi la dezvoltarea ta personală şi să pui pe hârtie următoarele lucruri: cine eşti, care sunt realizările şi eşecurile tale şi ce ai învăţat din ele, cât de mulţumit eşti de realizări şi cum te simţi referitor la ce ai realizat, ce te influenţează şi la ce aspiri în viitorul apropiat, care sunt următorii paşi şi ce îţi lipseşte, făcând o evaluare a timpului trecut în ultimul an, explică Mihaela Geicu, coach dezvoltare personală la Self-Id.ro.

Iată câteva coordonate care ne guvernează propria creştere, explicate de coach-ul personal.

1. Trebuie să vrei să creşti pentru ca acest lucru să se întâmple!

John Maxwell, în cartea sa, „Cele 15 legi ale dezvoltării personale”, conceptualiza acest principiu ca Legea intenţiei.

Dezvoltarea nu apare pur şi simplu de la sine. E nevoie de voinţă pentru a creşte. Nimeni nu s-a dezvoltat vreodată din întâmplare.

Există desigur factori demotivanţi pe care îi cunoaştem cu toţii, dar pe care e nevoie să îi combatem: mi-e teamă să nu greşesc, nu e momentul acum, nu ştiu cum să fac să mă dezvolt, înainte să încep trebuie să fiu convins că e cea mai bună cale, nu sunt la fel de bun ca ceilalţi, ce vor zice alţii dacă nu îmi iese. Vă sună cunoscut?

Nu e simplu, însă atâta vreme cât VREI să produci o schimbare la TINE, ai făcut primul pas. 1 ianuarie poate fi un start!

2. Fă-ţi propria analiză SWOT pentru o dezvoltare personală de succes!

Tu eşti obiectul propriei tale afaceri. Înainte de a face ceva cu tine, e nevoie să ştii ce anume să faci. „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” nu e un mit, ci cruda realitate. Avem aşteptări de la ceilalţi în condiţiile în care nu ştim ce e cu noi. Câteva întrebări la care trebuie să-ţi răspunzi cu onestitate sunt:

  • Ce am făcut în 2020?
  • De ce sunt mândru?
  • Ce aş îmbunătăţi la mine? Dar la acţiunile mele?
  • Ce şanse am valorificat? Pe care le-am ratat?
  • Ce anume a determinat asta?

Întoarce-te la tine şi pune pe hârtie următoarele puncte:

  • Care sunt punctele mele tari?
  • Ce puncte slabe am?
  • Ce oportunităţi de dezvoltare am?
  • Ce mă împiedică să mă dezvolt?

Pentru a te cunoaşte, trebuie să ştii unde te afli. Seneca spunea: „Dacă nu ştii în ce port vrei să ajungi, niciun curent nu este favorabil.”

3. Stabilește-ţi planul de acţiune pentru dezvoltare personală!

Odată ce îţi cunoşti destinaţia, împarte în paşi mărunţi acţiunile pe care le poţi face în 2021 pentru ca tu să îţi îmbunătăţeşti punctele slabe identificate.

Începe pe rând! Stabileşte-ţi paşii în cel mai mic detaliu de spaţiu şi timp. Ancorează-ţi paşii în timp. Notează când anume, în ce perioadă de timp, zi, săptămână, lună vei face ceea ce ţi-ai propus şi aminteşte-ţi să te verifici.

4. Fii consecvent! Nu te opri din dezvoltare!

Păstrează-ţi motivaţia, întoarce-te în mod constant la notiţe, vezi unde te afli, sărbătoreşte cât ai realizat şi vei fi entuziasmat să mergi mai departe. Consecvenţa în ceea ce faci are rezultate de care te bucuri, pe care le vezi, le simţi, le percepi, le măsori.  Disciplina îţi formează un obicei, acela de a avea succes.

5. Omul din greşeli învaţă!

Cu condiţia să nu facem aceeaşi greşeală de două ori. E important să acceptăm că nu perfecţiunea ne conduce către obiectivul nostru, ci asiduitatea, drumul nostru neîntrerupt, căzăturile şi mai ales ridicările; mişcarea continuă este calea spre progres.

Ianuarie 2021 este startul, când entuziasmul este la cote maxime, iar voinţa îl întreţine. Drumul către succes este însă pe alocuri în construcţie!

Gestionarea corectă a experienţelor neplăcute duce la o dezvoltare personală extraordinară. Cel mai important este să învăţăm din tot ceea ce ni se întâmplă, iar învăţarea aceasta trebuie să fie un proces continuu. În loc să renunţăm, cel mai simplu de altfel şi tot atât de costisitor, mai bine ne luăm câteva minute pentru a ne da seama ce lecţie am primit şi ce am învăţat din ea pentru a aplica mai departe în drumul nostru.

6. Este în regulă să nu te simţi confortabil

În noul an propune-ţi să ieși din zona de confort. Orice dezvoltare presupune o schimbare de stare.

Schimbarea e un stimul pentru zona noastră de confort. Reacţia la schimbare este adesea asemănată cu pantofii noi ce jenează. Alegem şi în viaţă să rămânem de multe ori cu pantofii vechi, uzaţi şi mai comozi. Însă, în rutină, dezvoltarea nu există. Pentru a creşte, este nevoie să schimbăm mereu ceva.

Încetăm să ne dezvoltăm în momentul în care ne simţim confortabil. Confortul înseamnă plafonare, stagnare şi, în cele din urmă, regres. Vorbim despre progres, susţinem tehnologia modernă, ne bucurăm de noile instrumente performante ce se lansează pe piaţă; de ce nu ne-am bucura şi de noile noastre persoane? Împlinite, mereu altele, mereu eficiente, mereu competitive!

Fă din 2021 anul tău! Dacă nu ai încă un plan de dezvoltare personală, este un moment bun să ţi-l faci. Doar de tine depinde. Tu decizi cum o să-ţi fie în anul nou!

Tu eşti pregătit să-ţi faci un plan de dezvoltare personală pentru noul an?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân