Psihologul Corina Cerchez: despre obsesia de a fi perfect

Corina Cerchez - psiholog Corina Cerchez - psiholog

”Perfect” - un adjectiv ce ar trebui să se transforme într-un substantiv la un moment dat pentru cei aflaţi în căutarea perfecţiunii. O obsesie costisitoare de energie, vise, bani şi ce poate dura ani buni. Psihologul Corina Cerchez explică printr-un studiu de caz al unei tinere de 35 de ani cum s-a manifestat aceasta în anii în care a luptat cu toate forţele să fie cea mai bună variantă a ei pe toate planurile

Iată cum se poate manifesta obsesia pentru a fi perfect. Mariana M. este o tânără din Capitală care a reuşit după o lungă perioadă în care a fost ”victima” propriilor idei despre varianta ei ”perfectă” să se accepte aşa cum este şi să se iubească pe ea însăşi. ”A fost o perioadă din viaţa mea când am fost ferm convinsă că este admirabil dacă sunt perfectă. Am făcut eforturi deosebite pentru a deveni cât mai bună. Cu cât deveneam mai bună, cu cât mă apropiam de perfecţiune, cu atât efortul depus devenea mai asiduu. Îmi imaginam că toată lumea mă va admira, că voi primi recunoaştere, că voi primi atenţie, că îmi vor fi recunoscute meritele şi eforturile!” îşi începe Mariana povestea.

Perfecţiunea va aduce răsplată pentru frustrările acumulate

”Îmi imaginam că voi obţine ceva atât de special, de important şi de extraodinar care va compensa toată frustrarea acumulată în zilele, nopţile, lunile şi anii de eforturi continue depuse pe altarul neîndurător al Perfecţiunii.
Cu cât mă perfecţionam, cu atât era mai rău, credeam că sunt mai imperfectă, mai puţin bună decât înainte. Nimic nu era suficient de bun. Perfida Perfecţiune s-a întins în multe domenii ale vieţii mele: în studii, în carieră, în viaţa de familie, în creşterea copilului, în relaţiile cu prietenii, în modul de a relaţiona, de a mă îmbrăca sau de a amenaja spaţiul de locuit!” explică tânăra.

Cei care caută să devină perfecţi sunt de fapt nefericiţi

Este aproape de neimaginat câte eforturi şi sacrificii cere Perfecţiunea. ”Cât de perfidă este ideea de a fi perfect şi cum se instalează în viaţa ta, aşa pe furiş, fără să îţi dai seama în ce măsură te controlează. Cred că nici cel mai aprig manipulator nu poate face acest lucru mai bine decât tine însuţi.
Au urmat ani de învăţare, de dezvoltare personală, în care am înţeles şi am exersat cum să renunţ la ”Doamna Perfecţiune”. Acelaşi ciclu, încercând să mă îndepărtez de ea, mă urmărea din ce în ce mai mult, mai perfid, mai puţin vizibil. Mă urmărea ca o umbră. Probabil devenise umbra mea, şi la fel ca o umbră este văzută prima dată de ceilalţi şi abia apoi de tine, asta dacă nu te sperie înainte să înţelegi prea bine despre ce este vorba.
Aveam senzaţia că sunt într-un labirint, că pe oriunde aş încerca să ies, mă blochez. Că toate ieşirile vor duce în acelaşi punct, adică la blocaj. Că voi rămâne pe viaţă captivă Perfecţiunii. Cât de trist sună: “Captivă în Perfecţiune!”, cu cât încerci mai mult, cu atât obţii mai puţin” continuă Mariana M.

Cum să ieşi din sfera obsesiei pentru perfecţiune

Vine un moment când toate eforturile se năruie. ”Am simţit că am obosit. M-am aşezat în fund, precum copii, plângând cu lacrimi amare, gândindu-mă la povestea lui Sisif. Cu cât încercam mai mult, cu atât reuşeam mai puţin. Tot ceea ce îmi reuşea era să mă epuizez, să îmi desconsider nevoile, să fiu din ce în ce mai vulnerabilă, să am mai puţină încredere în mine.
Ce era de făcut? Simţeam că mor, cu fiecare conştientizare pe care o făceam simţeam că mai pierd o bucată din mine. Aveam senzaţia că mă dezintegrez, că nu va mai rămâne efectiv nimic. Pulberea, praful şi nisipul tot ai fi putut să le pui laolată, eu aveam senzaţia că voi fi risipită în cele 4 vânturi.
Am continuat să stau aşa, neputincioasă, să îmi plâng de milă pentru că dorisem să fiu bună, apoi mi-am dorit să fiu perfectă”

Ce motive se ascund în spatele dorinţei de a fi perfectă?

”Pentru ce, o să mă întrebaţi? Pentru iubire! Chiar şi o fărâmă de iubire din partea părinţilor. Fusesem dispusă să fac orice ca să fiu iubită, ca să fiu văzută, ca să fiu apreciată. Eram dispusă să renunţ şi la mine ca să fiu cu ei, să locuiesc cu ei,
Ce puteam să cred? Doar că nu sunt suficient de bună  suficient ori de importantă sau că pur şi simplu nu mă vor, dacă mă uită sau mă lasă, aşa, pe unde le vine. Chiar atât de puţin contam pentru ei? Se pare că da. Atunci am decis, copil fiind, că dacă voi face ceva, orice, să fiu altfel decât eram, voi primi măcar o parte din ceea ce îmi doream. Visam de multe ori, cu ochii deschişi cum voi deveni specială, cum vor începe să mă vadă, cum se vor mândri cu mine. Eram dispusă să le dau lor toată recunoaşterea pe care o puteam primi, să le cedez lor tot ce aş avea şi aş primi, meritele  mele, tot,  ca răsplată a faptului că vor fi mândri de mine.
Să vă spun că acest lucru nu s-a întâmplat? Cred că este inutil. NU, n-au apreciat nimic din ceea ce am făcut, doar au cerut şi mai mult spunându-mi că dacă ating un obiectiv sau altul, primesc premiul cel mare – recunoaşterea şi acceptare.

Iubirea şi acceptarea de sine sunt soluţiile

După ce mi-am dat voie să simt toată această dezamăgire, tot acest efort inutil, toată presiunea inumană pe care am pus-o atâţia ani pe umerii mei de copil, atunci ceva s-a schimbat. Ce? Înţelegerea mea. Am realizat efectiv că nimic în lume nu merită asemenea efort, că eu, ca om, merit să fiu văzută şi apreciată pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce fac. Că este o mare eroare să cred că dacă voi fi altfel decât sunt, voi fi mai apreciată.
Cumva, într-un mod ciudat, prin durere am ajuns să cred în mine, să mă văd, să mă simt, să mă înţeleg şi să mă apreciez. Puţin câte puţin, cu fiecare zi ce trecea, învăţam să fiu însumi. Să ţin cont de nevoile mele. Am învăţat să am grijă de mine aşa cum aş fi dorit să fiu îngrijită de cei ce mi-au dat viaţă”, a încheiat Mariana.

Sfatul psihologului 

Drumul reîntoarcerii către noi înşine poate fi lung şi anevoios după ani de căutări în direcţia perfecţiunii. Oameni dragi, înţelegători şi care să ne susţină sunt necesari. Întrebări de genul: ”Ce vreau eu cu adevărat?”, ”Ce este bine pentru mine?”
”Mă ajută ceea ce intenţionez să fac?”, ”Ce îmi face plăcere?”
”Vreau într-adevăr să fac un anumit lucru?” ”Dacă da, care este beneficiul meu?”
sunt de ajutor.
Noi suntem cei care trebuie să decidem traseele în viaţă. Indiferent de deciziile luate, dacă lucrurile ies bine sau mai puţin,  este bine să învăţăm să ne bucurăm, să învăţăm să trăim fiecare moment. Să-i apreciem pe cei din jur pentru ceea ce sunt şi să ne apreciem pe noi înşine pentru ceea ce suntem.
 

Citește și:
Psihiatrul Gabriella Bondoc: „Exerciţiul fizic este extrem de important pentru psihic”
Analia Selis: în formă maximă la 41 de ani cu CrossFit
Chirurgia estetică: care sunt cele mai căutate intervenţii, în România
Exclusiv Online - 11.04.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.