Destinaţii eco-friendly în 2019

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Nu mai este niciun secret. Mulţi dintre noi iubim să călătorim, să descoperim noi culturi şi să avem parte de experienţe din care să rămânem cu cele mai frumoase amintiri. Să nu uităm că, în prezent, călătoriile devin tot mai accesibile nu doar ca preţ, ci şi ca mijloace de transport care pot fi chiar prietenoase cu mediul înconjurător.
 
Aşadar, dacă plănuieşti următoarea vacanţă, ce zici de câteva destinaţii eco-friendly care să îţi reflecte grija faţă de mediul înconjurător? 
 
În prmul rând, trebuie să te asiguri că alegi locul potrivit, deci nu rata să arunci o privire pe listele de destinaţii ecoturistice întocmite de organizaţii precum Green Destinations sau să verifici Global Destination Sustenability Index. Astfel, poţi afla cu usurinţă ce oraşe susţin şi promovează un tip de turism responsabil.

Destinaţii eco-friendly în 2019

Nijmegen

Nijmegen este cel mai vechi oraş din Ţările de Jos, devenit Capitala Verde a Europei în 2018, datorită realizărilor sale în domeniul durabilităţii economice, sociale şi de mediu. Este o destinaţie de neratat, mai ales că importanţa bicicletelor, gestionarea inteligentă a deşeurilor şi a apei sunt doar câteva dintre măsurile care pun acest oraş în fruntea destinaţiilor eco-friendly. Mai mult, aproape un sfert din suprafaţa oraşului este acoperită de spaţii verzi, fiind un exemplu al sustenabilităţii în Olanda, dar şi în Europa.

Londra

În anul 2018 Londra a fost declarat de Indexul Arcadis cel mai sustenabil oraş din lume, nu doar un centru turistic global. Pentru a face oraşul mai ecologic, autorităţile londoneze au făcut numeroase demersuri, ceea ce a încurajat tot mai mulţi turişti care sprijină călătoriile eco-friendly.  Diversitatea economică, multiculturalismul, cât şi nenumăratele spaţii verzi sunt printre aspectele care au propulsat Londra pe primul loc al topului. Cu peste 3.000 de parcuri şi spaţii verzi, Londra este cu siguranţa una dintre cele mai verzi capitale din lume.

Las Vegas, Nevada

Chiar dacă nu pare, Las Vegas este un loc pentru ecoturism, autorităţile implementând tot mai multe măsuri care susţin un stil de viaţă verde. Astfel, Las Vegas a a devenit unul dintre cei mai mari promotori ai utilizării de energie solară. La aceasta se adaugă o serie de măsuri care îşi propun o mai bună gestionare a resurselor naturale,dar şi reducerea poluării.
 
Situat în mijlocul deşertului din Statele Unite ale Americii, Las Vegas îşi trăieşte cu mândrie reputaţia de „oraş care nu doarme“. Fie că vrei să vizitez cazinourile, să te bucuri de concerte sau să explorezi Coasta de Vest, ai nenumărate oportunităţi în oraş sau în apropiere. Dacă vrei să vizitezi Los Angeles sau Phoenix poţi apela şi la autocarele verzi. Iar cea mai bună parte este că te vei bucura de aceste călătorii la un preţ accesibile şi cu un impact redus asupra mediului înconjurător!
Citește și:
Destinaţii eco-friendly în 2019
Motivul pentru care Ellie White a renunţat să mai cumpere apă plată
Românii şi stilul de viaţă sănătos: schimbări în dietă, în 2019
Exclusiv Online - 21.02.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.