Israel - Tzfat, prima lecţie de Kabbalah

Odată ce faci primul pas în Ţara Sfântă simţi o energie specială. Cu cât înaintezi, cu atât ţi se confirmă acest fapt şi te simţi din ce în ce mai bine. Devii protagonistul unei călătorii spirituale. Pe lângă Tel Aviv, un oraş încântător, am fost fascinată de energia pe care o degajă Tzfat, Centrul Mondial al Kabbalah.

Tzfat, centrul mondial Kabbalah. Cel mai înalt oraş din Israel. Aer pur, soare prietenos şi porţile şi ferestrele albastre. Mă aflu aici la invitaţia Ministerului Turismului din Israel şi a companiei aeriene El Al pentru o vizită în Tel Aviv şi pentru a mă iniţia în Kabbalah – tradiţia mistică evreiască, cea mai influentă din istoria omenirii, ce investighează şi explică codul universului şi codul sufletului uman.

Ne întâmpină rabinul Eyal Goldberg. Este renumit în întreaga lume pentru prelegerile sale despre înţelepciunea Kabbalah şi medicină. Ne salută politicos, însă cu doamnele nu dă mâna. Religia nu permite. Ne plimbăm pe străduţele înguste. Albastru şi alb domină casele din piatră. Albastru este culoarea Kabbalah şi simbolizează Raiul, Aerul, Cerul.

În acest oraş a trăit Kabbalah, rabinul Shimon Bar Yohai, autorul Zohar (o serie de cărţi care stau la baza acestei tradiţii mistice). Chiar şi Madonna a vizitat chilia în care acest rabin a trăit. Mii de oameni vin pentru a afla cum să aplice semnificaţiile spirituale şi cosmice în fiecare aspect al vieţii. Au loc workshopuri de medicină naturistă, de artă Kabbalah, meditaţie, studierea textelor mistice.

Programele sunt personalizate în funcţie de disponibilitatea fiecărui turist şi pot dura între o jumătate de zi şi 7 zile. Oraşul are foarte multe energii pozitive. Te simţi pur şi simplu minunat. O plimbare prin Cartierul Artiştilor este de excepţie. Lucrările sunt în general viu colorate, o desfătare pentru ochi.

Puteţi admira şi cumpăra evident, să nu uităm unde suntem – aici sunt cei mai buni negustori din lume. Găsiţi tablouri inedite, bijuterii (cele semnate Ayala Bar sunt senzaţionale), dar şi bijuterii Kabbalah. Plimbările pe străduţe sunt o experienţă aparte. M-am întâlnit cu grupuri de turişti, bătrânei simpatici, care cântau.

Când au auzit din ce ţară provin au început să vorbescă în română, să întrebe de prezentatori de la TV (o doamnă este supărată pe Cătălin Măruţă, o alta îl admiră pe Fuego). Au cântat “Sanie cu zurgălăi”. Ca ei mulţi alţii în Israel. S-au născut şi au trăit în România însă au revenit din propria dorinţă sau forţaţi de destin în Israel.

Seara, am cunoscut-o pe Natalie, soţia rabinului Eyal, care este make-up artist şi hair stylist, doamnele care se iniţiază în Kabbalah beneficiază şi de un altfel de machiaj. Este mamă a 9 copii şi poartă perucă deoarece religia nu îi permite să-şi arate podoaba capilară decât soţului… Experienţe inedite!

Citește și:
San Francisco, oraşul din ceaţă
Locuri sfinte pentru liniştea sufletească
Relaxare în frumoasa Italia
Articol din revistă - 15.02.2017 Sursă foto: Shutterstock

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.