Quinoa: două reţete de post sănătoase

Această sămânță asemănătoare cerealelor are nenumărate beneficii pentru sănătatea noastră. În plus, este foarte rapid şi uşor de preparat. Iată 2 reţete delicioase.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Quinoa: două reţete de post sănătoase
12. Quinoa Quinoa este o cereală care reprezintă o sursă bună de proteine conţinând toţi aminoacizi esenţiali. În plus, quinoa are un conţinut mai ridicat de fibre în comparaţie cu alte cereale.

Există o mulţime de motive pentru care iubim quinoa – este o sursă excelentă de proteine, este bogată în fier, magneziu şi fibre, nu are gluten şi poate fi foarte rapid gătită, ceea ce este un câştig pentru persoanele cu stiluri de viaţă foarte ocupate. Iar acum , în post, te poţi bucura şi mai mult de beneficiile ei.  Iată 2 reţete delicioase, de post şi rapid de preparat!

Salată de quinoa

Această reţetă este una în care poţi experimenta, pentru că poţi adăuga ce legume doreşti în locul celor menţionate. Şi reţine că nu există  o modalitate greşită de a face o salată sănătoasă de quinoa.

Ingrediente:

Pentru quinoa

900 ml bulion (sau apă)
500 gr quinoa

Opţional: sare (după gust, doar dacă utilizezi apă în loc de bulion)

Pentru vinaigrette

100 ml suc proaspat de lămâie
50 ml ulei de masline
2 căţei de usturoi (tocaţi)

Opţional: sare şi piper (după gust)

Pentru legume

1 castravete (felii)
1 ardei gras (roşu sau galben, tăiat în formă de cubuleţe)
jumătate ceapă roşie (cubuleţe)
jumătate broccoli (uşor fiert la abur)
2 roşii (tocate)

Modul de preparare:

Într-o cratiţă medie adaugă bulionul (sau apa) şi adu-l la fierbere. Sărează apa pentru a da gust, dacă alegi să nu foloseşti bulion. Adaugă quinoa, amestecă şi aşteaptă să ajungă din nou la punctul de fierbere. Lasă compoziţia la foc mic şi fierbe-o acoperită timp de 15 până la 20 de minute sau până când quinoa absoarbe tot lichidul. Îndepărtează amestecul de la căldură şi lăsă-l la o parte timp de 10 minute, încă acoperit, pentru a permite boabelor de quinoa să absoarbă complet lichidul şi să devină pufoase.

În timp ce quinoa găteşte, într-un castron mic amestecă sucul de lămâie proaspătă, uleiul de măsline, căţeii de usturoi tocaţi, sarea şi piperul. Las-o la o parte la temperatura camerei.

Îndepărtează capacul de la quinoa şi amestecă uşor compoziţia cu o furculiţă. Las-o să se răcească puţin şi apoi adaugă castraveţii tăiaţi, ardeiul gras, broccoliul, roşiile tăiate şi vinaigrette-ul de lămâie cu usturoi, amestecând pentru a se combina bine.

Adăugă mai multă sare şi piper după gust şi ai răbdare să se răcească înainte de servire dacă ai timp, deşi compoziţia este la fel de gustoasă şi la temperatura camerei.

Brioşele cu spanac şi quinoa

Iată o reţetă de brioşe – vegetariene şi fără gluten, perfecte pentru un brunch în zilele în care ţii post sau pur şi simplu doreşti ceva consistent, însă fără carne.

Ingrediente:

• 340 gr quinoa
• 470 ml apă (sau bulion)
• aprox. 100 gr spanac
• 1/2 ceapă (tocată)
• brânză tofu rasă
• 1/2 linguriţă. oregano (sau cimbru)
• 1/2 linguriţă. praf de usturoi
• 1/2 linguriţă. Sare
• 2 „ouă” (compoziţie dintr-o lingură de seminţe de chia şi apă)

Combină apa şi quinoa într-o cratiţă medie şi fierbe compoziţia. Acoperă şi lasă la gătit timp de aproximativ zece minute sau până când quinoa este gătită bine şi lichidul a fost complet absorbit. Ia compoziţia de pe foc şi pune-o deoparte.

Într-o tigaie neacoperită, încălzeşte ceapa timp de câteva minute, până când capătă o consistenţă moale şi devine translucidă, apoi adăugă spanacul. Găteşte amestecul până când spanacul îşi micşorează volumul, adică aproximativ două minute. Ia tigaia de pe foc.

Preîncălzeşte cuptorul la 170 C şi unge o tavă de copt pentru brioşe cu ulei sau unt.

Într-un castron mare, combină chinoa fiartă, spanacul fiert, ceapa, „oulăle”, brânza tofu, oregano sau cimbru, pudra de usturoi, sarea şi piperul, amestecând pentru a se combina bine toată compoziţia.

Adaugă compoziţia în tava pentru copt, având grijă să laşi suficient spaţiu fiecărei brioşe să crească, fără a se vărsa în cuptor.

Coace brioşele timp de aproximativ 20 de minute şi serveştele calde, alături de un sos la alegere şi o salată, sau pune-le la pachet pentru a le consuma de-a lungul zilei!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân