Supă de linte – reţetă de la un health coach

Supa de linte este o alegere excelentă pentru zilele de iarnă. Este uşor de digerat, plină de arome şi bogată în proteine şi fibre.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Supă de linte - reţetă de la un health coach

Elena Stanciu, health coach român stabilit în Thailanda, ne dezvăluie reţete menite să ne ajute să înţelegem din punct de vedere practic ce înseamnă dietă echilibrată, bazată pe alimente integrale şi cu aport mare de vitamine şi minerale. Iată reţeta ei delicioasă de ”supă de linte”.

Deşi acum 10, 15 ani în România lintea nu era foarte populară, acum lintea câştigă din ce în ce mai mult teren în farfurii datorită interesului crescut pentru alimentaţia sănătoasă. Lintea este una dintre leguminoasele cele mai uşor de digerat, excelentă pentru zilele de post sau pentru un meniu vegetarian bogat în proteine şi sărac în grăsimi. În plus, lintea are un conţinut excepţional de fibre alimentare. Cei care nu au gătit până acum cu linte pot începe cu o supă de linte. ”Ştii sentimentul acela de curiozitate combinată cu necunoscut şi puţină teamă, dar peste care se suprapune şi siguranţa că totul este bine chiar dacă nu ai nici cea mai vagă idee despre ce ţi se întâmplă? Cam aşa este această supă de linte despre care îţi povestesc astăzi. Plină de arome, caldă, îmbietoare, excelentă pentru o zi mohorâtă de toamnă sau iarnă cînd ai mare nevoie să îţi zboare gîndurile la tărâmuri mai calde, misterioase şi frumos mirositoare” spune Elena Stanciu, health coach.

Supă de linte – despre ingrediente

Pentru prepararea acestei supe vegane, gata în jumătate de oră, este nevoie de zece ingrediente. Reţeta este concepută pentru 6 porţii.
”Singurul lucru la care simt să te fac atent este timpul de fierbere al boabelor de linte. Lintea roşie fierbe repede, dacă vrei la final să ai o supă ca e mea, cu textură (nu se foloseşte blender-ul) atunci ai grijă să nu o pui în oală de la începutul procesului pentru că se va face praf şi pulbere. Din experienţa mea lintea roşie se fierbe foarte bine în 15 minute – atât varianta de bob întreg, cît şi cea care este deja făcută jumătăţi (split)” adaugă Elena Stanciu.
Ingredientele care sună exotic se pot găsi la magazinele cu specific arăbesc sau comanda pe internet.

Supă de linte – reţetă

Ingrediente:

  • O cană de linte roşie (boabe întregi sau jumătăţi)
  • 2-3 morcovi mici
  • 1 ceapă albă de mărime medie
  • 3 căţei de usturoi
  • 2 cm de ghimbir proaspăt dat pe răzătoare
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 1 linguriţă chimion măcinat
  • 1 linguriţă sumac
  • sare după gust
  • lămâie sau limetă pentru când mănânci supa

Mod de preparare:

  • Începe prin a pregăti toate ingredientele: spală lintea într-o sită şi las-o la scurs; toacă ceapa mărunt; curăţă, spală şi taie morcovii; dă ghimbirul pe răzătoare; curăţă usturoiul şi striveşte-l sub lama cuţitului. Toate astea nu ar trebui să dureze mai mult de 5-6 minute.
  • Pune un vas anti-aderent pe foc şi în el uleiul de măsline. Adaugă şi o lingură de apă – astfel uleiul de măsline nu se va încinge excesiv. Când începe să sfârâie, adaugă ceapa, ghimbirul şi usturoiul. Căleşte-le la foc mediu vreme de 5 minute.
  • Adaugă condimentele şi amestecă bine. Continuă să căleşti astfel ceapa şi restul pentru încă 3 minute.
  • Pune morcovii şi 2 ceşti de apă (sau supă de legume). Pune capacul şi lasă să fiarbă 10 minute. Verifică să nu se evapore apa prea repede – dacă e cazul, mai adaugă cîte puţin.
  • Pune lintea peste toată combinaţia, amestecă totul bine şi mai adaugă apă. Cu grijă, însă, nu vrei să pui prea multă, doar cât să acopere ingredientele. Lasă la foc mic 15 minute.
  • Verifică dacă lintea şi morcovul sunt făcute – lintea ar trebui deja să fie galbenă şi moale (nu al dente), iar morcovul să poată fi pătruns cu uşurinţă cu un cuţit.
  • Odată ce aceste condiţii sunt îndeplinite, supa ta este gata. Pune sare după gust şi serveşte-o călduţă – musai stoarce zeamă de lămâie sau limetă în farfurie, va face ca toate aromele să explodeze. Experimentează!

Elena Stanciu, health coach

  • Elena Stanciu health coach
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”